Exclusiv Cum se conduce PSD. Planul moțiunii de cenzură cu AUR, ținut la secret

Ema Stoica Data actualizării: Data publicării:
Ionuț Pucheanu
Foto: Ionuț Pucheanu, vicepreședinte PSD / Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Deciziile sensibile din Partidul Social Democrat sunt luate, de multe ori, într-un cerc restrâns, așa cum s-a întâmplat și în cazul moțiunii de cenzură depuse împreună cu AUR. Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte al PSD, a declarat la Interviurile Digi24.ro că nu este deranjat de acest mod de lucru, atât timp cât strategia produce rezultate. Totuși, el avertizează că un lider politic poate plăti inclusiv cu funcția în cazul unui eșec.

PSD mizează în continuare pe revenirea PNL la masa negocierilor și pe formarea unei noi coaliții majoritare. În paralel, social-democrații au analizat și scenariul în care partidul condus de Ilie Bolojan și USR nu ar mai reveni într-un viitor Executiv. Care este însă planul complet al PSD? Nici măcar un prim-vicepreședinte al partidului nu spune că îl cunoaște în totalitate.

„Planul acesta (n.r. de a demite guvernul Bolojan), până acum, a fost realizat bine. A fost un plan ținut destul de bine la secret. Asta și pentru că, din punctul meu de vedere – și o să râdeți: «Cum e planul ăsta sau cum se iau deciziile în PSD dacă nu se știe?» –, vedeți dumneavoastră, în politică, atunci când știu mai mult de două persoane, deja nu mai e un plan. Avem tendința să ne lăudăm.”

Ionuț Pucheanu recunoaște că nu doar strategia finală gândită de Sorin Grindeanu a fost ținută la secret, ci și decizia de a depune o moțiune de cenzură împreună cu AUR. Primarul Galațiului spune că în partid se știa că urma să existe o încercare de răsturnare a guvernului, însă nu și că demersul va fi făcut alături de AUR.

„Ce ne-a surprins, într-adevăr, a fost faptul că e o moțiune comună. Asta da, ne-a surprins pe toți. Eu m-aș uita la efecte. Fiecare om trebuie judecat după efectul propriilor acțiuni. Uitându-ne în urmă, cred că a fost cea mai bună decizie pe care o putea lua cineva.”

Pe de altă parte, Pucheanu subliniază că anumite decizii luate de Sorin Grindeanu în calitate de președinte al PSD l-ar putea costa funcția, dacă strategia politică va eșua.

„Cred în continuare că fiecare președinte își asumă, în limita mandatului, o serie de decizii de care răspunde, de obicei, cu capul.”

Întrebat dacă actualul plan politic al PSD este un succes sau un risc major pentru partid, primarul Galațiului a evitat un verdict clar și a spus că bilanțul va putea fi făcut doar după încheierea crizei politice.

„Un plan eșuat înseamnă o situație în urma căreia, atunci când tragem linie, PSD să fi pierdut mai mult decât avea. Greu de crezut. Dar e pe masă, ca orice alt scenariu. Nu văd cum, dar niciodată să nu spui niciodată. E singura situație în urma căreia e posibil să avem o analiză. Dar, la cum am văzut eu că Sorin Grindeanu își face extrem de meticulos temele, e greu de crezut – dar nu imposibil – ca PSD să iasă șifonat din această situație.”

În PSD, deciziile importante sunt luate frecvent la nivelul conducerii restrânse a partidului, în jurul președintelui și al secretarului general. Potrivit surselor din partid, Sorin Grindeanu se consultă constant cu Marian Neacșu și Claudiu Manda.

Interviul integral

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani