Cum se face educația sexuală în Europa. Diferența între Vest și Est
Rapoartele Parlamentului European și ale Comisiei Europene arată că educația sexuală este predată ca materie obligatorie copiilor din majoritatea țărilor europene, excepție făcând câteva țări, printre care cele din Est. În Polonia, unde deși educația sexuală a fost introdusă în programa școlară în 1966, odată cu trecerea la ultraconservatorism, aceasta a fost transformată în lecții despre „viața de familie”, pentru ca în 2020 să fie condamnată printr-un proiect de lege care îi declara pe profesorii de educație sexuală drept „pedofili”.
Conform definiției emise de Rețeaua europeană IPPF în 2007, educația sexuală vizează „diseminarea informațiilor generale și tehnice, a faptelor și problemelor care creează conștientizare și oferă tinerilor accesul la cunoștințe esențiale și pregătire în comunicare și abilități de luare a deciziilor” Copiii trebuie „să se bucure de sexualitate atât fizic cât și emoțional, individual, precum și în relații”, arată documentele instituțiilor europene.
Educația sexuală le oferă copiilor, adolescenților și tinerilor adulți informații despre sexualitate și posibilele ei consecințe negative. Cele mai bune practici în educația sexuală includ intervenția profesioniștilor instruiți și deschiși pe o abordare holistică. Asta înseamnă că educația sexuală ar trebui să predea informații complete, oneste și variate incluzând noțiuni fiziologice și aspectele relaționale ale sexualității, nu trebuie să trateze doar aspectele fizice, fiziologice și biologice ale reproducerii, dar și aspecte etice, morale și emoționale.
În timp ce educația sexuală este obligatorie prin lege în aproape toate țările din Uniunea Europeană, conținutul și calitatea cursurilor variază de la țară la țară și chiar în interiorul aceleiași țări, de la o regiune la alta. Țările nordice și Benelux sunt cunoscute pentru că au cea mai înaltă calitate a educației sexuale, în timp ce Estul și statele din sudul Europei au educație sexuală deficitară sau inexistentă.
După cum notează Comisia Europeană, majoritatea statelor membre oferă o anumită atenție pe subiecte legate de dragoste, căsătorie, parteneriate sau familie în educația lor sexuală, așa cum este recomandat de UNESCO și OMS.
Educația sexuală este predată diferit în funcție de stat
Cu toate acestea, tipul de informații și mesaje furnizate în cadrul acestui subiect amplu par să varieze considerabil de la un stat membru la altul.
De exemplu, în timp ce educația sexuală a Slovaciei deseori pune accent pe căsătoria tradițională și valorile familiei (în măsura în care curriculum-ul de educație sexuală este intitulat „Educație pentru căsătorie și parteneriat”, Danemarca are o abordare mai largă, mai discursivă și incluzivă care include explorarea diferitelor tipuri de relații.
În contrast, mai puține state membre se concentrează pe probleme de roluri și stereotipuri de gen, pe consimțământul reciproc, pe învățarea despre problemele LGBTQI și abordarea problemei reflectării sexualității în mediul online. Toate acestea sunt, de asemenea, subiecte incluse în recomandările OMS și UNESCO.
Aspecte ale educației sexualității sunt predate în aproximativ jumătate din statele membre (Austria, Croația, Cipru, Finlanda, Franța, Irlanda, Lituania, Letonia, Malta, Portugalia, Slovacia și Slovenia) . În aceste state membre, diferite subiecte legate de educația sexuală pot să fie incluse în alte cursuri, cum ar fi biologie, religioase și studii etice, educație pentru cetățenie, studii de mediu și clase mai largi de educație pentru sănătate.
De exemplu, în Croația, educația sexuală este adesea inclusă în biologie și cursuri de studii religioase, în timp ce în Luxemburg subiectul este răspândit între clasele de cetățenie, biologie și religie (în funcție de subiectul în discuție) .
Modul în care se oferă educația sexuală depinde în mare măsură de autoritățile și școlile regionale. Ca și în cazul altor programe, modul în care educația sexuală este livrat și implementat în multe state membre este lăsat în primul rând la discreția guvernelor locale, a școlilor și profesori individuali, cu diferite niveluri naționale implicare. În Germania, de exemplu, subiectele tratate și cum sunt integrate în lecții variază considerabil în diferite părți a țării.
Chiar și în statele membre în care este obligatoriu pentru școli să ofere educație sexuală, nu fiecare copil va primi educația sexuală ca parte a educației lor obligatorii. În mai multe state membre, părinții au posibilitatea să își scoată copiii de la aceste cursuri, dacă doresc (Austria, Bulgaria, Irlanda, Polonia și Slovacia). În alte țări, educația sexuală ar putea fi cerută de părinți, dar în practică acest lucru nu se întâmplă din cauza opoziției publice față de subiect. De exemplu, în timp ce educația sexuală rămâne obligatorie din punct de vedere legal în Polonia, de fapt ea nu este predată în școli, din cauza opoziției partidelor și ong-urilor ultraconservatoare. Parlamentul European a condamnat încercările legislative din Polonia de a incrimina educația sexuală, prin acuzarea profesorilor că sunt „pedofili” și că promovează homosexualitatea în rândul copiilor.
În Austria, părinții sunt incluși în lecțiile de educație sexuală. În Danemarca, experți externi precum prostituate, homosexuali sau HIV-pozitivi sunt invitați să vorbească în școli despre experiența lor. În Olanda, educația sexuală începe la vârsta de patru ani. În Polonia sexualitatea este tabu atât la școală, cât și acasă. În Spania, subiectul este greu predat vreodată în școli din mediul rural. În general, cele mai bune practici sunt respectate în Benelux, țările nordice, Franța și Germania.
Educația sexuală previne sarcinile în adolescență și răspândirea bolilor cu transmitere sexuală
Experții au susținut în numeroase studii și rapoarte că educația sexuală insuficientă sau inexistentă duce la o creștere a ratei de sarcină în adolescență și o creștere a numărului de persoane care suferă de SIDA și boli cu transmitere sexuală.
Chiar dacă cauzele sarcinii involuntare în adolescență pot fi diverse (dezinformare despre contracepție, acces limitat sau lipsă de contracepție sau abuz sexual) acestea se datorează în principal unei educații sexuale deficitare. Cele mai multe cazuri de sarcini la adolescente se înregistrează în Regatul Unit, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Lituania și Estonia.
Cum se predă educația sexuală în diferite țări UE
Disparitățile dintre calitatea și frecvența de predare a educației sexuale pot fi explicate prin cultură și tradițiile religioase (incidența și influența Bisericilor Catolice și Protestante, Ortodoxe etc.)
- Din 1968, educația sexuală a devenit obligatorie în școlile din Germania, 1970 în Danemarca, Finlanda și Austria, iar în 1998 în Franța.
În Italia, educația sexuală rămâne opțională, dar tinde să se concentreze doar pe aspectele biologice, mai degrabă decât pe orice subiect psihologic, societal sau emoționa. - În Austria, educația sexuală este obligatorie în școli din 1970. Educația sexuală în școlile austriece începe de la școala elementară și este integrată în lecțiile de biologie, germană și lecții de educație religioasă. Obiectivele principale ale educației sexualității la școală sunt de a construi cunoașterea valorilor bazate pe respect reciproc; să coopereze cu părinții;
Decretul fundamental privind educația sexuală din 1990 specifică faptul că școlile ar trebui să ofere nu numai informații științifice pure, dar trebuie să ofere și un ajutor semnificativ în viață, prin informații despre emoții și relații. - Republica Cehă. Raportul „Educația sexuală în Europa” indică faptul că în Republica Cehă, educația sexuală a început în 1972, când Ministerul Educației a emis „Liniile directoare pentru educația părintească în școlile elementare de nouă ani”. Educația sexuală a fost numită atunci „Educație pentru viața conjugală și părinți”. Cu toate acestea, începând cu anii 1990 și sfârșitul comunismului în Republica Cehă, Biserica Catolică și-a arătat adesea dezaprobarea față de educația sexuală.
În 2007, un articol publicat în ziarul Respekt a arătat că majoritatea de tineri cehi primesc informații despre sexualitate de la prietenii lor și că școlile și familiile joacă un rol minor în învățarea lor. - Danemarca. Educația sexuală a devenit obligatorie în 1970 odată cu adoptarea unui nou curriculum, în care educația sexuală a fost inclusă în lecțiile de sănătate, a fost publicat în 1991 de Ministerul Educației. Acest nou curriculum-ul a fost obligatoriu pentru școlile primare și primul an de liceu. Acest curriculum este un pionier din trei motive principale: în primul rând, a impus ca educația sexuală să fie integrată în toate disciplinele școlare; în al doilea rând, elevii pot pune întrebări despre sexualitate oricând, iar profesorul poate introduce un subiect de discuție legat de sexualitate oricând. În cele din urmă, școala poate invita vorbitori invitați, cum ar fi prostituate, homosexuali și persoane afectate de bolile cu transmitere sexuală.
- Franţa. Educația sexuală și toate informațiile despre sexualitate în școli au fost interzise prin lege din 1920 până în 1967, anul în care a fost autorizată contracepția și a fost legalizată educația sexuală.
În 2001, educația sexuală a devenit obligatorie prin lege în școli, chiar dacă unii părinți le interzic copiilor să participe la lecții. În Franța, educația sexuală acoperă aspecte biologice, sociale și etice. Subiecte precum stima de sine și respectul față de ceilalți sunt abordate și sunt utilizate metode interactive, inclusiv dezbateri, videoclipuri sau ilustrații. - Germania. Conform raportului „Educația sexuală în Europa”, în Germania, educația sexuală a a fost instituită în mod legal în 1968. În 1977, Curtea Constituțională a emis principii directoare pentru educația sexuală în Germania de Vest. În Germania de Est, educația sexuală nu era legal implementată, dar a fost integrată în educația pentru viața de familie oferită în școli, organizații de tineret, prin consiliere și campanii educative. După reunificare, noul „Act privind sarcina și ajutorul familial”, publicat la mijlocul anilor 1990 și aplicabil și astăzi, a introdus la nivel național programe obligatorii de educație sexuală.
- Grecia. Conform raportului „Educația sexuală în Europa”, educația sexuală la școală a început în 1980 cu un program pilot.
În 1995, educația sexuală sau „relațiile dintre membrii diferitelor sexe” (Diafilikes Sheseis), a devenit obligatorie și începe la vârsta de șase ani. Lecțiile sunt oferite de FPAG (Asociația de Planificare Familială din Grecia) precum și profesori și școli asistente medicale. Educația sexuală poate fi asigurată și de Biserică, chiar dacă lecțiile oferite nu sunt considerate oficiale sau structurate. Subiectul acoperă aspecte biologice și aspecte relaționale. - Ungaria. Educația sexuală a început în 1978 cu cursurile de „Viața sexuală și de familie”, adresate elevilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Clasele au fost împărțite în 20 de ore de prelegeri desfășurate pe parcursul a patru ani și se concentrează pe subiecte precum baza morală pentru relațiile sexuale, caracteristicile sexuale, locul familiei în societate, locul copilului în familie. Curriculumul național actual necesită predarea „igienei” în toate școlile, care include educația pentru viața de familie și acoperă educația sexuală. Medici școlari iar asistenții medicali sunt împuterniciți să predea aceste subiecte, precum și subiecte precum fumatul, consumul de alcool, droguri, abuz sexual și SIDA. Cu toate acestea, potrivit Centrului pentru Drept și Politică Reproductivă, se pare că „nu există nici o politică generală generală, nici o practică unificată în ceea ce privește sexul educație pentru adolescenți în Ungaria”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
