Foto Cursă contra cronometru pentru banii din PNRR: 4.500 de proiecte nerecepționate. Avertismentul lui Ilie Bolojan

Data actualizării: Data publicării:
ilie bolojan in parlament
Ilie Bolojan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Aproximativ 4.500 dintre cele peste 15.000 de proiecte finanțate prin PNRR nu au fost încă recepționate, iar autoritățile trebuie să finalizeze cât mai multe lucrări în următoarele două săptămâni. Proiectele recepționate până la sfârșitul lunii august vor beneficia de finanțare prin PNRR, în timp ce întârzierile vor atrage diminuarea fondurilor europene care urmează să fie primite de România, a anunțat Ilie Bolojan.

Premierul a avut joi dimineață, alături de miniștrii de resort, o teleconferință cu prefecții și cu reprezentanții serviciilor guvernamentale din țară responsabili de recepția investițiilor.

„În următoarele două săptămâni, trebuie să finalizăm cât mai multe dintre lucrările finanțate prin PNRR și să ne asigurăm că acestea sunt recepționate la timp”, a scris Bolojan pe Facebook.

773704973_2942112422793268_2795447214790136832_n
Foto: Ilie Bolojan/ Facebook

Aproximativ 4.500 de proiecte nu au fost încă recepționate

În total, sunt peste 15.000 de proiecte derulate la nivel național. O mare parte dintre acestea vizează dotarea școlilor și sunt gestionate prin Ministerul Educației, iar celelalte sunt derulate în principal prin Ministerul Dezvoltării și prin intermediul primăriilor.

Investițiile vizează școli, dispensare, anveloparea blocurilor și alte obiective locale.

„Mai sunt încă nerecepționate aproximativ 4.500 de proiecte”, a precizat Bolojan.

Recepționarea presupune atât finalizarea lucrărilor, cât și înscrierea acestora în cartea funciară și încărcarea documentelor finale, care confirmă încheierea finanțării, în platforma electronică pusă la dispoziția autorităților locale.

România va fi penalizată pentru lucrările care nu sunt gata la timp

Termenul anunțat pentru asigurarea finanțării din PNRR este sfârșitul lunii august.

„Lucrările recepționate până la finalul lunii august vor avea finanțarea asigurată din PNRR. Pentru lucrările care nu vor fi finalizate la timp, România va suporta penalizări, prin diminuarea sumelor pe care ar urma să le primească din fonduri europene”, a avertizat Bolojan.

Acesta le-a cerut prefecților și reprezentanților instituțiilor din teritoriu să se mobilizeze, astfel încât toate lucrările deja finalizate să fie recepționate în termen.

„Fondurile europene și cele din bugetul de stat au finanțat, în acești ani, lucrări importante, de la autostrăzi și electrificarea căii ferate până la construcția de spitale, anveloparea blocurilor, amenajarea de spații verzi și alte investiții locale. Finalizarea și recepția proiectelor finanțate prin PNRR reprezintă o prioritate în următoarele două săptămâni”, a transmis Bolojan.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță