Sari la conținut

Dacian Cioloș: Lupta anticorupție, aruncată la gunoi pentru un singur om

Fostul premier Dacian Cioloș a criticat decizia PSD de a-l susține în continuare pe Liviu Dragnea, în condițiile în care acesta a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive din Teleorman.

„În condițiile în care PSD pare că a rechiziționat statul român în interesul liderului suprem, se pare că nu mai au nicio jenă și își asumă orice, inclusiv să arunce în aer România, pentru a-l salva pe Dragnea. Dincolo de faptul că, după ce Dragnea primește condamnarea în prima instanță, vine să modifice legislația ca să împiedice condamnarea, dincolo de asta impactul e mult mai mare pentru că transformă România într-un paradis pentru hoți. Aici deja e vorba de imaginea României, de lupta anticorupție aruncată la gunoi doar pentru a salva un om”, a spus Dacian Cioloș la Digi24.

Preeşedintele Mişcării România Împreună a vorbit și despre posibilitatea ca PSD să intenționeze suspendarea președintelui.

„Sper să nu se ajungă acolo și sunt convins că oamenii de bună credință, cei care vor să păstreze o Românie în care să poată trăi, vor ieși în stradă, așa cum au făcut și până acum. Altă soluție nu mai e decât să apărăm România demnă în stradă. Cei aleși să apere statul român l-au rechiziționat. Sper să nu se ajungă acolo, pentru că ar fi o catastrofă. Nu mă gândesc doar la percepția României în exterior, ci la modul în care riscă să se aşeze lucrurile în societ românească”, a spus el.

Dacian Cioloș mai spune că judecătorii de la Înalta Curte au dovedit că nu se lasă impresionați de presiuni, dar că au nevoie și de instrumentele legale necesare.

„Dincolo de verticalitatea magistraților, e important ca societatea să le dea posibilitatea să poată să-și facă treaba. Dincolo de curajul magistraților de a-și face treaba corect, dacă le iei instrumentele, dacă modifici legislația, îi lași fără armele cu care pot lupta împotriva corupției - aici nu e vorba doar de Dragnea sau alții care, având puterea, se folosesc de ea în halul acesta. Riscă să arunce în aer România, pentru că ar însemna că deschidem robinetul la tâlhărie în România și că acceptăm prin lege tâlhăria. Nu cred că trebuie apărate în România drepturile și libertățile individuale ale unor răufăcători de a fi liberi să fure și să facă rău în România.

Etichete: dacian ciolos , condamnare liviu dragnea , sprijin psd liviu dragnea

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale