Sari la conținut

Dacian Cioloş, mesaj pentru Dragnea şi Grindeanu

Dacian Cioloş critică demersurile guvernării PSD – ALDE, despre care susţine că nu au ca obiectiv bunăstarea românilor, ci discreditarea politicilor anticorupţie din România.

dacian ciolos_gov

„Prin felul în care a fost făcut azi, demersul grațierii/amnistiei, în orice formă sau moment va fi el promovat, creează suspiciunea că obiectivul central al guvernării PSD-ALDE este altul :

Nu bunăstarea românilor, așa cum au clamat înainte și după alegeri,

Nu interesul public, cetățenii sau mediul economic,

Nu interesul României într-un context geostrategic foarte dificil.

Principalul obiectiv a fost și rămâne acela de a se face scăpaţi de efectele legii penale.

Nimic altceva nu contează, niciun sacrificiu nu e prea mare: cetățenii care respectă legea, ţara, credibilitatea ei, statutul european al României. Toate pot fi sacrificate peste noapte pentru ca o mână de indivizi să scape de lege.
Simplu și cinic.

Reglementările introduse pe furiș nu arată decât dispreț față de cetățeni. Maniera duplicitară în care este folosită problema supra-aglomerării penitenciarelor, ca pretext pentru a discredita politicile anticorupție în România, este inacceptabilă.

Domnule Dragnea, domnule Grindeanu, nu duceți România înapoi în anii '90. O Românie normală este România domniei legii, nu a bunului plac, nu a loviturilor de forță sau aranjamentelor oculte”, este mesajul transmis de Dacian Cioloş.

Pe aceeași temă