Dacian Cioloş spune din nou că ar candida la prezidenţiale

Adrian Dumitru Data publicării:
dacian ciolos dan barna dau mana
Liderul PLUS, Dacian Cioloș, și liderul USR, Dan Barna. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dacian Cioloş a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă a Renew Europe, la Bruxelles, că poate contribui la campania electorală a USR-PLUS şi din poziţia de candidat dar şi din afara ei. Săptămâna viitoare are loc Congresul USR care va desemna și candidatul la prezidențiale al partidului. 

Vom vedea ce decizie luăm la nivelul Alianţei USR-PLUS şi vom vedea în cel fel pot să contribui la campanie, din poziţia de candidat sau din altă poziţie pentru că pot contribui şi din afara posturii de candidat”, a declarat Cioloş, întrebat dacă plănuieşte să candideze pentru cea mai înaltă funcţie din statul român.

„Nu e ceva rău să ai ambiţii politice naţionale. România este un stat-membru al Uniunii Europene, eu am fost ales în România, deci cu siguranţă sunt interesat de ce se întâmplă în România. Alianţa noastră, USR-PLUS nu a făcut un secret din faptul că începând cu finalul lui 2020, începutul lui 2021, vrem să fim cei care vor forma o majoritate în Parlamentul României şi să guvernăm ţara”, a mai spus liderul Renew Europe.

Dacian Cioloş declara în trecut că el sau Dan Barna va candida, din partea Alianței USR-PLUS, la alegerile prezidențiale, precizând că este firesc ca Alianța să aibă un candidat, în contextul scorului bun obținut la europarlamentare. Negocierile dintre cele două partide nu ar fi fost, însă, lipsite de dispute. În timpul unor negocieri cu partenerii de la USR, fostul prim-ministru s-ar fi ridicat de la masă şi ar fi plecat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri