Dan Barna, atac la UDMR: „Este o parte a problemei în care a ajuns România în 29 de ani de PSD”

Data publicării:
Președintele USR Dan Barna face declarații de presă
Dan Barna / FOTO: Agerpres

Președintele USR, Dan Barna, a reacționat dur după ce liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, miercuri, că formațiunea sa nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. 

UDMR_KELEMEN_HUNOR
UDMR va participa la dezbater, dar nu va vota, a spus Kelemen Hunor / Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

„Dacă este reală această afirmaţie şi această poziţie a lor, şi dacă se va reflecta mâine şi la vot acest lucru, nu va face decât să confirme că UDMR este şi a fost o parte a problemei în care a ajuns România în 29 de ani de PSD. Pentru că ei au fost într-un fel sau altul la guvernare şi rezultatele le vedem: printre cele mai sărace judeţe ale României sunt exact judeţele pe care UDMR nu le mai reprezintă”, a spus Dan Barna, potrivit hotnews.ro.

„Pentru că şi noi la rândul nostru, la USR, primim constant mesaje de la cetățeni români de etnie maghiară care ne spun că UDMR a încetat demult să mai reprezinte cetățenii români de etnie maghiară şi este de fapt o variantă a PSD pentru cetățenii români pentru comunitatea respectivă”, a adăugat liderul USR.

„Şansele matematice nu sunt reale. Avem şi noi criticile noastre destul de pertinente la adresa Guvernului. Decizia este să fim prezenţi şi să nu votăm. Să spunem «prezent», dar «nu votez». Nici măcar abţinerea prin introducerea ambelor bile în aceeaşi urnă cu este o soluţie în acest moment. Asta a fost decizia grupului luată cu largă majoritate pentru ziua de mâine (joi - n.r.)”, a declarat  Kelemen Hunor.

El a precizat că UDMR va participa la dezbateri, îşi va prezenta punctul de vedere despre Guvern, despre moţiunea de cenzură şi despre situaţia politică actuală, dar nu va vota.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri