Dan Barna: Semnalul transmis astăzi de PSD-ALDE este că România nu mai are credibilitate

Data publicării:
dan barna_fb

Preşedintele USR, deputatul Dan Barna, afirmă că poziţia reprezentanţilor României referitoare la declaraţia comună a UE cu privire la mutarea reprezentanţelor diplomatice în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă "un veto al României în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), alături de Ungaria şi Cehia, printr-o decizie a MAE luată fără consultarea preşedintelui" Klaus Iohannis.



El consideră, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că "semnalul transmis astăzi de PSD-ALDE este că România nu mai are credibilitate şi predictibilitate pe plan extern şi că o grupare care ia deciziile exclusiv în beneficiul lor abandonează UE".

"Am ajuns într-un moment de o gravitate absolută în care PSD şi ALDE sacrifică total România şi viitorul românilor, fără un minim respect pentru ordinea constituţională şi pentru procedurile diplomatice şi instituţionale specifice în context european. Vorbim de un veto al României în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), alături de Ungaria şi Cehia, printr-o decizie a MAE luată fără consultarea preşedintelui. Suntem deja într-un blocaj instituţional total care aruncă în aer toată credibilitatea noastră pe plan extern", declară liderul USR.

Barna adaugă că USR a susţinut dintotdeauna necesitatea respectării ordinii instituţionale, a unui dialog instituţional şi a unei analize aprofundate asupra întregului climat din regiunea Orientului Mijlociu şi care să ţină cont inclusiv de poziţionarea aliaţilor noştri din UE şi NATO.

"Însă, indiferent de subiect, o decizie precum cea de astăzi ţine de o consultare instituţională în plan intern, iar mandatul final se obţine de la preşedintele României şi ţinând cont de consultările în plan european. Aşa cum a spus astăzi şi preşedintele Iohannis, drumul României este şi trebuie să rămână alături de Uniunea Europeană. PSD şi ALDE vor altceva. Pentru Liviu Dragnea şi ai săi, direcţia de politică externă a României este alături de Viktor Orban şi Milos Zeman către iliberalism şi ne-Europa!", concluzionează Dan Barna.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri