Dan Barna și Dacian Cioloș fac apel la unitate în USR-PLUS înainte de alegeri: Avem nevoie chiar și de cei care nu sunt de acord cu noi

Data actualizării: Data publicării:
dan barna alaturi de dacian ciolos in conferinta de presa
Dacian Cioloș și Dan Barna. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Copreședinții USR-PLUS Dan Barna și Dacian Cioloș au transmis o scrisoare deschisă în care fac apel la unitate în cadrul formațiunii, înainte de alegerile parlamentare, spunând “avem nevoie alături de noi de toți oamenii buni, chiar și de cei care nu sunt de acord cu noi”. Mesajul vine în contextul în care în ultima vreme au fost mai multe conflicte în interiorul USR-PLUS privind alegerea candidaților pentru locurile eligibile pe listele de la parlamentare.

“Suntem la mai puțin de două luni de cele mai importante alegeri ale generației noastre. Vreme de patru ani, ne-am luptat să demascăm și să împiedicăm hoția vechii clase politice. Nu am reușit tot timpul - pentru că nu eram încă destui în Parlament. Pe 6 decembrie, putem fi mai mulți. Mult mai mulți.

Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie de unitate. Avem nevoie alături de noi de toți oamenii buni. Chiar și de cei care nu sunt de acord cu noi. Chiar și de cei față de care am greșit. Am fi putut să facem lucrurile mai bine și poate mai din timp. Și le vom face, pentru că bunele intenții nu sunt suficiente dacă nu sunt urmate de fapte. USR PLUS nu este un partid perfect, dar este un partid pe care îl putem face mai bun, cu toții.

Haideți alături de noi să construim acest partid. Am citit cu atenție propunerile făcute de foști colegi de-ai noștri care acum au decis să participe independent la alegeri. Sunt idei pe care le susținem și pe care le vom implementa, sperăm noi, împreună. Vom avea o echipă care va munci la modificarea și îmbunătățirea statutului, ca să avem pârghii mai bune pentru evitarea conflictelor. Vom avea o transparență totală a banului public, inclusiv a sumelor forfetare ale tuturor aleșilor. Vom avea indicatori de performanță pentru toți candidații noștri, procese de resurse umane mult mai bune și vom avea ca prioritate eliminarea tuturor impostorilor din funcțiile publice. Ne vom asigura că avem o structură de management a partidului formată din profesioniști.

Vom adresa cumulul de funcții și vom limita mandatele aleșilor.

Putem construi împreună un partid capabil să schimbe clasa politică. Împreună, putem schimba legile care apără hoția și impostura. Putem elimina pensiile speciale și privilegiile politicienilor.

Putem avea 300 de parlamentari și putem limita numărul de mandate consecutive pentru un parlamentar. Putem introduce Fără Penali în Constituție. Putem moderniza cu adevărat învățământul și sănătatea. Și putem salva pădurile României de la tăierile ilegale.

Sunt multe locurile din care, împreună, putem face bine. Parlamentul e doar unul dintre ele și discutăm despre el pentru că urmează alegeri care vor decide soarta noastră pentru multă vreme de aici înainte. Însă proiectul nostru înseamnă mult mai mult și toți oamenii buni își găsesc loc în el. O casă bună pentru oameni buni.

În protocolul de fuziune, avem 10 puncte care vizează îmbunătățirea funcționării noastre, ca partid. În perioada următoare, îl vom prezenta și dezbate cu voi, pentru ca măsurile de mai sus să devină realitate. Contribuțiile și experiența voastră sunt binevenite. Aveți răbadare cu noi. Mulțumim că ne susțineți chiar și atunci când ne criticați”, arată comunicatul transmis de USR-PLUS și semnat de cei doi copreședinți, Dan Barna și Dacian Cioloș.

În ultima vreme, membrii USR și PLUS au fost divizați de selecția internă a candidaților care vor prinde locuri eligibile pe listele de la alegerile parlamentare, printre cei nemulțumiți aflându-se Vlad Teohari, Mihai Goțiu, Emanuel Ungureanu și Florina Presadă.

Joi, și primarul ales al Bucureștiului, Nicușor Dan, a criticat decizia conducerii USR-PLUS de a invalida candidatura la parlamentare a lui Vlad Teohari, din partea USR-PLUS Diaspora.

Acesta a spus: „faptul că un om votat de o filială nu a putut să candideze în numele partidului pentru un delict de opinie mi se pare foarte grav”.

 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu