Dan Barna: „Superpensionarul” Valer Dorneanu va avea 4 pensii speciale

Data actualizării: Data publicării:
Liviu Dragnea Valer Dorneanu

Președintele USR Dan Barna a criticat, joi, declarația făcută de Liviu Dragnea cu privire la legea pensiilor. Liderul PSD a afirmat că proiectul va fi gata până la toamnă. În replică, Barna arată că se cheltuiesc anual 7,2 miliarde de lei pe pensii speciale și că Dragnea va avea două pensii speciale, în timp ce Valer Dorneanu va încasa patru astfel de indemnizații.

„Culmea cinismului! La o zi după ce PSD a votat pensii speciale pentru baronii locali, Liviu Dragnea are tupeul să promită că viitoarea lege a pensiilor va repara nedreptăți. Dreptatea asta e doar o perdea de fum sub care ascunde că, după ce a furat bani de la copiii defavorizați, va fura şi de la pensionari. Liviu Dragnea va cumula la pensia normală, două pensii speciale, de parlamentar și de președinte de Consiliu Județean”, arată Dan Barna, într-un mesaj pe Facebook.

Președintele USR subliniază că statul cheltuie anual 7,2 miliarde de lei cu plata pensiilor speciale. „Bani care ar putea să fi folosiți pentru a crea servicii sociale reale pentru persoanele cele mai vulnerabile din societate: copiii și vârstnicii”, precizează el.

„Mulți dintre actualii parlamentari și primari vor cumula mai multe pensii speciale, chiar Olguța Vasilescu va primi două. Dar marele superpensionar este Valer Dorneanu care va cumula nu mai puțin de patru pensii speciale: de magistrat, de parlamentar, de judecător al CCR și de Avocat al Poporului. O adevărată reparație ar fi eliminarea pensiilor speciale, așa cum a propus printr-un proiect de lege USR. Noi am contestat la CCR și Codul Administrativ care dă pensii speciale baronilor locali”, a adăugat Barna.

„Un sistem de pensii echitabil este bazat pe contributivitate și solidaritate, nu pe privilegii. Continuator al nomenclaturii comuniste, PSD s-a bazat întotdeauna pe favorizarea unor categorii socio-profesionale prin acordarea de privilegii materiale. Pensiile speciale sunt expresia acestui favoritism și duc la dezbinare socială. Am întâlnit pe stradă, în timp ce strângeam semnături pentru #FărăPenali, multă revoltă strânsă la cei vârstnici împotriva acestui sistem de pensii speciale. USR merge mai departe şi se va lupta cu sistemul de privilegii pe care PSD şi ALDE şi le acordă zilnic pe spinarea românilor care chiar au nevoie de o schimbare reală în viața lor de zi cu zi”, mai arată liderul USR.


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citiți și Primele mii de pensii care ar putea crește cu adevărat în guvernarea PSD-ALDE. Și o „bătaie de joc” cu repetiție la adresa CCR

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri