Propunerea ca senatorul, fost președinte al Comisiei economice din Camera Superioară, să fie exclus din PNL aparține chiar președintelui partidului, Ludovic Orban.
Sursă foto: Facebook
Decizia de excludere ar putea fi luată în ședința de miercuri după-amiază, dar ea trebuie să fie validată de Consiliul Național al PNL. Senatorul a fost invitat să-și prezinte punctul de vedere.
Liberalii sunt nemulțumiți de faptul că Daniel Zamfir ar fi deviat de la linia PNL. De altfel, după întoarcerea din vacanța parlamentară, senatorul a rămas fără funcția de conducere din Comisia economică, iar colegii liberali au anunțat că nu susțin mai multe dintre propunerile legislative inițiate de el, cum ar fi cea referitoare la plafonarea dobânzilor la bănci pentru creditele în lei.
Acum câteva zile, pe surse a apărut informația că senatorul Daniel Zamfir ar urma să se alăture grupului ALDE.
În luna ianuarie a acestui an, Daniel Zamfir a pierdut preşedinţia Comisiei economice din Senat, aceasta fiind preluată de senatorul PNL Florin Cîţu.
La scurt timp, Zamfir a lansat un atac la adresa liderulu PNL, Ludovic Orban, acuzându-l că vrea să îl înlăture de la şefia Comisiei economice din Senat. Acesta a afirmat că liderul liberalilor a sunat „în disperare” ca Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup şi a spus că PNL „are mare nevoie de un preşedinte cu demnitate şi puţintel curaj”.
În decembrie 2017, Liderul PNL, Ludovic Orban, l-a avertizat pe senatorul Daniel Zamfir, care a semnat o iniţiativă legislativă de plafonare a dobânzilor la creditele bancare, că dacă va mai avea propuneri legislative care nu sunt sustinute de partid, ci „de consilierul premierului Tudose”, va fi exclus din PNL. Senatorul Zamfir a reacţionat pe Facebook, spunând că nu ştie vreo decizie a PNL care „să susţină necondiţionat practicile IFN-urilor şi băncilor” şi că altul ar fi motivul avertismentului de excludere pe care l-a primit.
„Poziţia PNL este clară. Suntem susţinătorii economiei libere de piaţă. Practic, contractul este legea părţilor. Suntem împotriva oricărei reglementări care să afecteze libertatea economică, care să afecteze libertatea de a realiza contracte. Nu există niciun conflict, vă explic poziţia PNL. Dacă este un parlamentar care are alt punct de vedere, este punctul său de vedere individual”, a declarat Ludovic Orban, despre iniţiativa senatorului liberal Daniel Zamfir, care a propus stabilirea unui plafon maxim al dobânzilor la creditele bancare.
El a spus că nu poate cenzura fiecare iniţiativă legislativă, dar că i-a transmis lui Zamfir un avertisment.
„Mărturisesc că mă deranjează că este susţinut de consilierul premierului Tudose şi nu cred că voi accepta mult timp acest lucru, cum nu accept ca alţi colegi să fie jigniţi de domnul senator. Cu siguranţă e un avertisment. Am discutat despre asta, i-am exprimat opiniile mele, iar în materie de aceste iniţiative pe care le susţine împreună cu consilierul guvernului PSDragnea, mă deranjează profund şi iese din linia PNL”, a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
La finele lunii trecute, Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, stabilind ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR. Senatorul PNL, Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a susţinut amendamentele din raportul comisiilor de buget şi economică, menţionând că dobânzile la depozite sunt la nivelul cel mai scăzut, în schimb creditele pe care le iau românii au cele mai scumpe preţuri. Senatul este primă Cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.