Dans pe sârmă în USL. În căutarea ieşirii din impas, PNL şi-a programat şedinţa Biroului Politic

Data publicării:
USL Anotnescu Ponta constantin -Mediafax Foto-Razvan Chirita

Social-democraţii şi liberalii rămân pe poziţii diferite, dar USL nu se rupe. Victor Ponta susţine că nu are de gând să renunţe la acest proiect şi nici la Crin Antonescu, pe care îl consideră un prieten. Într-o intervenţie televizată, acesta s-a arătat dispus chiar să renunţe la numirea lui Daniel Constantin în funcţia de vicepremier. Nu la fel de împăciuitor s-a arătat Crin Antonescu, care nu vrea sub nici o formă să renunţe la Klaus Iohannis.

În căutarea ieşirii din impas, liberalii au programat pentru marţi o şedinţă extraordinară a Biroului Politic. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le va cere colegilor săi un vot de încredere. De asemenea, liderii PNL vor discuta posibilitatea ieşirii de la guvernare. Potrivit unor surse, şedinţa ar putea fi un prilej ca preşedintele PNL Crin Antonescu să ceară excluderea unor membri de partid care au contrazis deciziile luate de conducere.

Liderii USL vor să păstreze alianţa, însă nu cu orice preţ. Nou înfiinţata Uniune Social Democrată vrea o funcţie de vicepremier pentru colegii conservatori, în timp ce liberalii nici nu vor să audă de un al patrulea fotoliu de vicepremier. În opinia lor, doar Klaus Iohannis mai poate spera la această funcţie, iar Victor Ponta „are de ales între Iohannis şi Voiculescu”, a spus Crin Antonescu. Conservatorii nu sunt însă dispuşi să renunţe la funcţia de vicepremier care, spun ei, li se cuvine prin protocolul USL.

PNL îl avertizează pe premier şi în privinţa ministerelor unde fotoliile au rămas vacante în urma demisiilor liberalilor Daniel Chiţoiu, Andrei Gerea şi Radu Stroe. „Dacă vrea guvern cu liberalii, facem modificările în Guvern care se cuvin, dacă nu (...), premierul îşi poate lua libertatea să numească interimari sau plini din PSD”, a mai arătat liderul liberal.

Crin Antonescu a identificat şi motivul pentru care criza din USL nu îşi găseşte rezolvarea: „Domnul Ponta - nu fac proces de intenţie, vorbesc de un sentiment – cred că vrea să ţină PNL la guvernare, dar într-o poziţie marginală, dependentă sau, aşa, de semivasalitate. Asta nu este acceptabil pentru PNL. PSD-ul lui Ponta începe să semene cu PSD de dinainte de 2004 şi de după în bună măsură”, a spus liderul PNL la B1 TV.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri