De ce candidează politicienii care știu din start că nu au șanse să câștige cursa prezidențială
Cursa pentru Palatul Cotroceni a intrat în linie dreaptă, iar cei 14 candidații încearcă să-i convingă pe români să pună ștampila pe numele lor. Dar, cine sunt cei care râvnesc la funcția de președinte, ce îi mână în luptă, ce au de oferit? Unii vor să fie în lumina reflectoarelor, alții sunt obligați de partid. Trei analiști politici fac o analiză pentru Digi24 a candidaților înscriși în cursa electorală.
Cristian Pîrvulescu, politolog: Unu - sunt candidații partidelor, care au obligația să se prezinte, chiar dacă nu câștigă, pentru a profila partidele. Exemplul cel mai bun este al lui Dan Barna, care chiar ar putea ajunge în turul doi în anumite circumstanțe, dar care, chiar dacă nu ajunge în turul 2, permite USR-ului să se profileze pentru alegerile locale de anul viitor. Același lucru este valabil pentru UDMR, PMP...
Dumitru Borțun, specialist în comunicare politică: Există oameni histrionici, oameni care nu se simt bine dacă nu sunt în lumina reflectoarelor, dacă nu vorbește lumea despre ei, dacă nu apar la radio, la televizor, și atunci își satisfac o anumită nevoie subiectivă, numai a lor. Nu l-am auzit vorbind pe Bogdan Stanoevici, nu i-am auzit discursul, nu îmi dau seama ce proiect are, dar, fiind actor, poate fi bănuit de o doză de histrionism, ca și domnul Mircea Diaconu, pentru că orice actor are asta, altfel nu te-ai face actor, dacă nu ai avea-o. Ai nevoia de a ieși pe scenă, de a te pronunța, de a te manifesta, de a fi văzut, auzit, și dacă se poate, înțeles, acceptat și urmat.
Cristian Pîrvulescu, politolog: A doua categorie este formată din independenți, sau reprezentanți ai unor partide politice care intră în joc pentru a negocia jocuri și poziții. Este cazul lui Alexandru Cumpănașu, care este cel mai reprezentativ candidat anti-sistem din acest moment, care profită de valul populist creat pe fondul crimelor de la Caracal și al celei din Dâmbovița, și în condițiile astea, încearcă să se profileze, să obțină niște voturi, pe care eventual să le și ofere la turul al doilea unui candidat bine plasat.
Ioan Stanomir, politolog: Vedeți, simțul ridicolului este ceva ce nu trebuie să căutăm în politică. Pentru că, nu vreau să dau nume, dar este evident că o parte din candidați intră acolo pentru că sunt obligați să intre de cei care se află în spatele lor. O candidată care a crezut, de exemplu, că Rusia este parte a NATO nu cred că este în mod realist stăpână pe destinele ei.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Dumitru Borțun, specialist în comunicare politică: Se angajează în luptă fără să realizeze cât de mici sunt șansele lor. Iar la unii, în unele cazuri, sunt nule. Nu cred, pentru că ei au impresia că, dacă mediul lor socio-cultural îi înțelege, îi acceptă, îi recunosc, le dau feed-back pozitiv, afirmativ, ei cred că toată suflarea țării ar putea face așa numai să îl audă, nu a avut ocazia să îl audă, dar dacă l-ar auzi, cum pune problema, sigur i-ar da un vot pozitiv. Vedeți ce înseamnă naivitatea?
Ioan Stanomir, politolog: Tabloul pe care îl vedem este unul mai degrabă pitoresc, deși cuvântul pitoresc descrie destul de aproximativ grobianismul și amatorismul unora dintre candidații de care vorbim, dar este o fotografie destul de fidelă a unei societăți care în multe aspecte ale ei și-a pierdut busola, și comportamentală și etică. Atunci este firesc, ca în cazul unei societăți atât de pitorești precum societatea din România, să avem candidați pe măsură. Această paletă pitorească este cerută de cei care au tot interesul ca zgomotul confuziei și al mediocrității să acopere zgomotul interesant pentru democrație al minților care lucrează pentru binele comun.
Editor web: Liviu Cojan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
