De ce președintele a refuzat numirea generalului Dumitru Scarlat la șefia Statului Major

Data publicării:
drumitru scarlat

Generalul Dumitru Scarlat a fost respins de Klaus Iohannis pentru ocuparea funcţiei de şef al Statului Major al Armatei Române. El fusese propus de ministrul Apărării, Gabriel Leş. Acesta din urmă spunea că nu vrea să-i prelungească mandatul lui Nicolae Ciucă la şefia Armatei. În schimb, președintele Klaus Iohannis a făcut-o: a semnat un decret prin care Nicolae Ciucă rămâne încă un an la conducerea Statului Major.  Referitor la Dumitru Scarlat, Klaus Iohannis a spus PSD-ul că a venit cu o propunere „nelegală” și i-a acuzat pe social-democrați de incompetență.

A fost o ședință CSAT scurtă, dar tensionată, vineri, la Palatul Cotroceni. În cadrul ei, ministrul apărării, Gabriel Leș, a făcut o singură propunere pentru șefia Statului Major: Dumitru Scarlat, care momentan este reprezentant militar al României la NATO și UE. Propunerea a fost refuzată. Fără explicații, spune Gabriel Leș. Președintele a invocat ulterior, la o declarație de presă, că nu a fost respectată legea, referindu-se probabil la prevederea potrivit căreia sunt numiți în fruntea Statului Major șefi din cadrul Armatei, mai precis unul dintre șefii forțelor armate, adică forțele terestre, navale și aeriene, sau locțiitorul șefului Statului Major din momentul respectiv. Așadar, Dumitru Scarlat nu se încadra la niciuna dintre aceste categorii. 

Potrivit informațiilor obținute de Digi24, ministrul Gabriel Leș încerca să facă un artificiu: să-l numească repede în fruntea forțelor armate terestre, după care să poată fi numit în fruntea Statului Major. Așadar, președintele Klaus Iohannis a precizat în ședință că nu acceptă propunerea pe motiv de nerespectare a legii, după care a luat decizia de a prelungi mandatul actualului șef al Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, pentru că, spune șeful statului, mai sunt puține zile până la 31 decembrie, când îi expira mandatul, iar Armata română nu poate sta fără șef.

Ministrul apărării s-a plâns că nu a primit niciun fel de explicații în CSAT și nici nu a fost anunțat nici despre intenția președintelui de a prelungi mandatul lui Nicolae Ciucă. Premierul Viorica Dăncilă a fost și mai clar: se va adresa Curții Constituționale.

Citiți și: 

Viorica Dăncilă, după prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă: Decretul semnat de președinte este nelegal

Ministrul apărării, prima reacție după refuzul președintelui Iohannis de a-i accepta propunerea pentru șeful de Stat Major

Cine este Nicolae Ciucă și de ce l-a supărat pe Liviu Dragnea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri