Expertul internaţional în securitate militară Hari Bucur Marcu spune, într-o postare pe Facebook, că „tupeul guvernanţilor români de astăzi este nemărginit” şi că este „şi mai umilit” acum decât era pe vremea comuniştilor, când cea mai mare „suferinţă individuală” a fost „umilirea” sa, „ca fiinţă umană”.
În postarea de pe Facebook, Hari Bucur Marcu, care expert internaţional în politici de apărare, alianţe militare și reforma sectorului de securitate, explică de ce astăzi se consideră „şi mai umilit” decât era pe vremea comuniştilor, „ca cetăţean român şi ca fiinţă umană”, „şi în ceea ce priveşte atitudinea guveranţilor” faţă de el, şi în ceea ce priveşte „atitudinea celorlalţi membri ai poporului român” faţă de el.
„Am ajuns astăzi la o vârstă la care jumătate din viaţă mi-am petrecut-o în comunism şi cealaltă jumătate în post comunism. Ar fi trebuit ca astăzi să fiu satisfăcut că cel puţin a doua jumătate a vieţii mele a fost ferită de umilinţele specifice societăţii şi civilizaţiei comuniste. Dar nu este aşa. Din contră. Astăzi sunt şi mai umilit decât eram pe vremea comuniştilor, ca cetăţean român şi ca fiinţă umană. Şi în ceea ce priveşte atitudinea guveranţilor faţă de mine, şi în ceea ce priveşte atitudinea celorlalţi membri ai poporului român faţă de mine. Guvernanţii mă umilesc prin faptul că decid pentru mine şi în numele meu doar ca să îmi fie mie rău, fără să ţină seama vreun moment de sentimentele mele, de aspiraţiile mele, de convingerile mele, ori de valorile mele”, spune Marcu
„Ăştia de azi nici nu se mai obosesc cu explicaţiile”
El spune şi de ce este „mai rău decât în comunism chestia asta”, spunând că, „măcar”, comuniştii încercau să îl „lămurească de faptul că intenţiile lor sunt bune”, că îşi doresc “mersul înainte al naţiei, pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie“, cum spunea „ineptul conducător suprem”.
„Pe când ăştia de azi nu se mai obosesc cu explicaţiile. Nici nu îşi mai cosmetizează intenţiile în grijă faţă de naţiune, faţă de popor sau faţă de mine. Tupeul lor, al guvernanţilor români de azi, este nemărginit. Parcă găsesc chiar o satisfacţie sadistică să se arate publicului condus de ei că sunt nepricepuţi la muncă sau în afaceri dar bogaţi, subinteligenţi dar şmecheri, needucaţi dar impostori cu titluri academice, necultivaţi dar colecţionari de artă şi de cărţi rare, necizelaţi dar umblaţi prin toată lumea, răi, urâcioşi, ticăloşi dar că aşa şi trebuie să fie, ca să aibă succes, în societatea românească de azi”, afirmă Hari Bucur Marcu.
Potrivit expertului, la rândul lor, „membrii publicului românesc” îl umilesc „mai ales prin faptul” că îi spun şi îi arată, „prin atitudinile lor, că aşa şi trebuie să fie, în România”.
„Că e bine să fim umiliţi de nişte inşi fără merite şi fără argumente, care să decidă ei pentru noi, în orice problemă, de la locul României în Lume şi până la preţul benzinei la pompă. De la calitatea actului medical şi până la materiile de studiu ale copiilor şi nepoţilor noştri. Şi desigur, de la cine să fie Preşedintele României şi până la data alegerilor acelui preşedinte anume şi nu a altuia”, mai afirmă Hari Bucur Marcu în finalul postării de pe pagina sa de Facebook.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Cea mai mare suferinţă individuală, umilirea ca fiinţă umană”
În prima parte a postării sale, Hari bucur Marcu explică arată că pe vremea comunismului românesc, cea mai mare „suferinţă individuală” nu a fost „foametea, nici întunericul, nici lipsurile, nici izolarea sub pedeapsa cu moartea, la trecerea ilegală a frontierei de stat, nici nepotismul comunist, nici egalizarea societăţii la cel mai mic numitor comun, nici dictatura clasei muncitoare care nici nu ştia că dictează, nici cele 110 minute din cele 120 de emisie tv zilnice, în care era slăvit Ceauşescu”, ci „umilirea” sa, ca „fiinţă umană”, de către „guvernanţi, dar şi de către oricine avea la un moment dat un ascendent” asupra sa.
„De la preşedintele Republicii Socialiste România şi până la portarul de la cea mai modestă împrejmuire agricolă, din cel mai uitat sat de lume, din acea Republică Socialistă România, unde mi s-a dat să ajung la un moment dat, în vizită. Fiecare dintre ăia şi-a folosit funcţia la stat (şi toată lumea lucra la stat, pe atunci) pentru a mă umili. Nu înjurându-mă, ci nebăgându-mă în seamă, cu nevoile, aspiraţiile, valorile şi convingerile mele. (...) Ca să nu mai vorbesc despre definirea problemelor şi stabilirea soluţiilor la acele probleme. Aici umilinţa era deja dureroasă, pentru că vedeam cum problemele sunt definite aiurea, iar soluţiile sunt stabilite nu pentru rezolvarea acelor probleme, ci pentru satisfacţia personală a şefului care le impunea”, arată Hari Bucur Marcu, completând că el nu era „chiar ultimul în ierarhie”, nici în cea socială şi nici în cea militară.
„Nu am fost un oportunist sau un lingău, ci mi-am folosit poziţia şi situaţia mea de atunci pentru a-mi spune deschis convingerile. Şi desigur pentru a încerca, cel puţin de la mine în jos, să nu păţească şi alţii de pe urma mea ce păţeam eu de pe urma celorlalţi, în ceea ce priveşte umilirea mea ca cetăţean şi ca om”, mai spune Hari Bucur Marcu.
Editor : B.E.
