Sari la conținut

De la speranța PSD, la piatră de moară. Viitorul politic al lui Victor Ponta se decide după vacanță

Preşedinte PSD în ultimii cinci ani şi prim-ministru în ultimii trei, Victor Ponta era privit, în debutul acestei perioade, drept tânăra speranţă care poate reforma PSD după epoca Iliescu-Năstase-Geoană şi cel care putea sparge ghinionul alegerilor prezidenţiale pentru acest partid.

Victor Ponta, 07 mai 2012: „Sunt prima persoană desemnată să ocupe funcția de prim-ministru care și-a serbat majoratul după 1989. Sunt pregătit pentru cinci ani, pentru zece ani, în care să facem în România ce nu s-a mai făcut de mult timp”.

Anchetarea sa de către DNA a însemnat începutul sfârșitului. Revenit din Turcia, Victor Ponta a renunțat la conducerea PSD. Principalul aspirant la șefia PSD, Liviu Dragnea, se întrecea în elogii aduse fostului său lider, ca ulterior să reușească să se impună ca interimar în fața Rovanei Plumb, susținută de Victor Ponta, ca urmaș la cârma PSD.

Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD: „Victor Ponta rămâne prietenul meu bun, pe un prieten nu te poți supăra”.

Nu demult, fostul partener de alianță trecea printr-o situație similară. Liberalul Crin Antonescu s-a văzut imediat părăsit de colegi, după ce și-a asumat eșecul partidului la ultimele europarlamentare. Liberalii s-au repliat imediat în spatele lui Klaus Iohannis, adus în PNL chiar de către Crin Antonescu.

Cu lecția învățată în propriul partid, Victor Ponta încearcă acum să nu piardă din mână și funcția de premier.

Victor Ponta: „Eu o să fiu premier până în ziua în care Coaliția mă susţine. La o oră după ce au o soluţie mai bună sau spun Domn'e, poate nu mai e bun Ponta!, le mulţumesc, ne aplaudăm, rămânem prieteni şi mergem mai departe”.

Doar că aliaţii par a sta la pândă. Primul semn: diferenţa de poziţii privind majorarea salariilor demnitarilor.

Liviu Dragnea: „Da, nu cred că se mai revine. Până la urma legea asta e un lucru bun”.

Victor Ponta: „Trebuia să mărim salariile la demnitari odată cu toată lumea”.

Gabriel Oprea: „Am adoptat-o cu bună credință și cu responsabilitate”.

Membrii Guvernului trebuie să răspundă, în perioada următoare şi la partid. Lui Liviu Dragnea.

Iar Guvernul nu mai poate lua decizii fiscale fără girul Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, condus de guvernatorul BNR. Codul Fiscal a fost criticat deja de Mugur Isărescu.

Mugur Isărescu: „Pachetul acela de măsuri de reduceri de taxe și impozite este din punct de vedere economic și financiar este inaplicabil”.

După 25 de zile de concediu medical în Turcia şi încă 20 la Palatul Victoria, Victor Ponta a plecat totuşi în concediu de odihnă. Îl aşteaptă o perioadă grea când se va întoarce. O toamnă în care se va decide soarta sa ca premier şi a PSD ca partid de guvernământ.

Etichete: guvern , victor ponta , PSD , partid , cariera politica victor ponta

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale