Deputat PNL: PSD îl va schimba pe Toader şi o va numi interimar pe Carmen Dan, care va da OUG pe amnistie

Data actualizării: Data publicării:
171025_COMISIE_LEGI_TUDOREL_TOADER_florin iordache 01_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

"Dacă se va da OUG pe amnistie, va fi un ,,frumos cadou" de 1 decembrie, în anul aniversării Centenarului", scrie deputatul PNL Gigel ştirbu, într-o postare în care consideră că sunt şanse foarte mari ca ministrul Justiţiei să fie înlocuit de PSD.

tudorel toader florin iordache inquam octav ganea
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Mai jos, postarea deputatului Gigel Ştirbu

"Un scenariu din ce în ce mai plauzibil!

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a căzut în dizgrația PSD pentru că nu a vrut să dea ordonanța de amnistie, atât de dorită de Liviu Dragnea.

Este foarte probabil ca acesta să fie remaniat din funcție în urma moțiunii simple depuse împotriva lui, la care PSD va avea grijă să asigure voturile necesare pentru a o putea numi interimar pe Carmen Dan la Justiție, care să dea mult dorita AMNISTIE, pentru ocrotitorii ei.

Dacă se va da OUG pe amnistie, va fi un ,,frumos cadou" de 1 decembrie, în anul aniversării Centenarului".

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat marţi, referitor la modul în care vor vota deputaţii PSD la moţiunea împotriva ministrului Justiţiei, că aceştia vor vota după propria lor conştiinţă, iar întrebat dacă îşi asumă riscul ca moţiunea să treacă, a răspuns: "Nu pot să întorc niciodată mâna la spate deputaţilor PSD".

Moţiunea simplă, „Un ministru de nota patru”, urmează să primească miercuri votul în plenul Camerei Deputaţilor. Iniţiatorii au prezentat o evaluare care conţine 20 de puncte, tot atâtea câte sunt şi în documentele prin care Tudorel Toader a cerut revocarea lui Augustin Lazăr şi a Laurei Codruţa Kovesi. Opoziţia îi reproşează ministrului că încearcă să politizeze justiţia.

Adoptarea moţiunii simple nu presupune demiterea automată a ministrului împotriva căruia a fost depusă. În cazul de faţă, însă, ea poate constitui un instrument de presiune asupra lui Tudorel Toader şi a ALDE, în condiţiile în care tot mai multe surse din zona coaliţiei confirmă interesul lui Liviu Dragnea de a găsi un  nou ministru la Justiţie. În ultimele luni, liderul PSD a criticat public, în repetate rânduri, prestaţia lui Toader, reamintindu-le partenrilor din ALDE că portofoliul Justiţiei aparţine de fapt PSD.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri