Deputat îmbogățit de un fost angajat

Data publicării:
sebastian ghita crop - mfax

Ciprian Ghioc, actualul director al Programului Operaţional Sectorial Mediu, a fost în perioada 2003-2008 directorul Asesoft Smart, una dintre firmele controlate de deputatul Sebastian Ghiţă. Conform portalului de investigaţii Rise Project, din 2008, el a plecat din mediul privat şi a devenit consilier principal la corpul de control al Ministerului Mediului. În octombrie 2009, Ciprian Ghioc e numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Ajunge să conducă instituţia întrucât funcţia de preşedinte rămâne vacantă.

Numirea pe post e semnată de Emil Boc, premier la acea vreme. O lună mai târziu, instituţia anunţă o licitatie de 20 de milioane de euro pentru un program integrat de mediu. Trei firme participă la licitaţie: consorţiul Asesoft International, TeamNet Internaţional şi Star Storage - unde Ciprian Ghioc a fost unul dintre directori, asocierea Siveco România-Romair-Adasa Sistemas, iar a treia ofertă a venit de la Ness România. În momentul demarării licitaţiei, şefa lui Ciprian Ghioc era Elena Udrea, care era şi ministru-interimar la Mediu.

În noiembrie 2010, licitaţia e câştigată de consorţiul Asesoft International, TeamNet Internaţional şi Star Storage. În conturile consorţiului unde Ciprian Ghioc a fost bună vreme director intră 20 de milioane de euro. Licitaţia e contestată de celelalte firme, dar fără succes.

Sebastian Ghiţă, cel care a deţinut Asesoft până să devină deputat, nu a vrut să comenteze subiectul. Scandalul licitaţiei e dezbătut şi la actualul loc de muncă a lui Ciprian Ghioc.

Conform Rise Project, soţia lui Ciprian Ghioc este în prezent directoar în holdingul Asesoft International și <GRAFICĂ 4> beneficiară a unui împrumut privat de 30.000 de lei, acordat chiar de fondatorul corporației IT, omul de afaceri Sebastian Ghiță 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme