Deputat PSD: Parlamentul să nu se mai pronunţe în privinţa imunității foştilor miniştri

Data publicării:
parlament 2 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-2

Foto: Mediafax

Ofensiva judiciară din ultima vreme „e o acţiune normală a Parchetului, fie că discutăm de Parchet General, fie că discutăm de DNA, faptele de încălcare a legii, fie că discutăm de corupţie, fie că discutăm de orice alte fapte prevăzute în Codul Penal, din punctul meu de vedere este binevenită”, spune deputatul PSD.

Întrebat cum va privi Bruxelles-ul refuzul Parlamentului de a-i ridica imunitatea deputatului UDMR, Laszlo Borbely, Florin Iordache a răspuns: „Fără îndoială, este un drept al parlamentarilor de a vota pentru sau împotriva unui dosar. Cred că a fost un vot emoţional pe care l-au dat colegii parlamentari (...). Nu Parlamentul stabileşte vinovăţii, vinovăţia se stabileşte în faţa instanţei de către judecători, dar dacă în Constituţie se precizează foarte clar că în cazul foştilor miniştri Parlamentul avizează, poate că odată cu revizuirea Constituţiei, această prevedere ar trebui eliminată şi atunci nu ar mai avea loc aceste discuţii, dar dacă în acest moment parlamentarii se pot pronunţa şi au fost foarte multe cazuri în care au fost de acord, dar iată că sunt şi cazuri răzleţe în care parlamentarii s-au pronunţat împotrivă (...). Cred că putem introduce în noua Constituţie prevederea ca în cazul parlamentarilor, chiar dacă au fost miniştri, să nu se mai pronunţe Parlamentul”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri