Sari la conținut

Deputaţii obţin bani frumoşi din plasamente financiare. Numai în 2012 au câştigat peste 6 milioane de euro

Un sfert dintre deputaţi au investit în acţiuni, în părţi sociale la diverse firme, în titluri de stat sau fonduri mutuale.

Cei mai mulţi dintre ei şi-au plasat banii la firme din România, dar există şi câţiva care mizat pe companii de peste hotare. Cumulate, investiţiile deputaţilor depăşesc opt milioane de euro.

Deputatul Ioan Dumitru, de la PP-DD, ocupă primul loc în clasamentul investitorilor din Cameră, cu plasamente de peste şase milioane de lei. Deputatul mai are aproape jumătate de milion de euro în conturi, patru case şi câteva terenuri.

Aproape un milion de euro a investit în acţiuni social-democratul Zisu Stanciu. Patru milioane de lei a plasat Cristian Dan Popescu într-un fond de investiţii, pe lângă milionul de euro pe care-l deţine în conturi bancare.

Social-democratul Ştefan Viorel are şi el peste trei milioane de lei într-o societate. Tot de trei milioane de lei a cumpărat şi Damian Florea, deputat PC, acţiuni la Fondul Proprietatea. O sumă aproape egală a plasat ministrul delegat pentru IMM, Maria Grapini, în acţiuni la trei societăţi.

Relu Fenechiu a câştigat un milion de lei

Cele opt milioane de euro investite de deputaţi le-au adus în 2012 câştiguri de peste şase milioane de euro.

Ioan Dumitru conduce şi la acest capitol, cu peste şapte milioane şi jumătate de lei obţinuţi anul trecut din dividende. Aproape tot cu atât a ieşit pe plus şi Gheorghe Neţoiu - şapte milioane de lei. Pe locul al treilea se află Ion Diniţă, cu dividende de aproape patru milioane de lei.

Un randament foarte bun au dat investiţiile social-democratului Stelian Martin, căruia milionul de lei plasat în acţiuni i-a adus profit aproape dublu în 2012. Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a câştigat şi el aproape un milion de lei din acţiuni. Social-democratului Ştefan Viorel, investiţiile de aproape trei milioane de euro i-au adus în 2012 câştiguri de aproape 700.000 de lei.

Plasamente financiare ale deputaţilor

- 29.163.000 lei

- 1.630.000 euro

Cât au investit deputaţii în acţiuni

Ioan Dumitru - 6.300.000 lei

Zisu Stanciu - 4.368.000 lei

Dan Cristian Popescu - 4.250.000 lei

Ştefan Viorel - 3.000.000 lei

Damian Florea - 3.200.000 lei

Maria Grapini - 2.800.000 lei

Câştigurile deputaţilor din dividende

- 23.390.000 lei

- 860.000 euro

- 32.000 dolari

Cât au câştigat deputaţii din dividende

Ioan Dumitru - 7.570.000 lei

Gheorghe Neţoiu - 7.150.000 lei

Ion Diniţă - 3.800.000 lei

Stelian Martin - 1.888.000 lei

Relu Fenechiu - 912.000 lei

Ştefan Viorel - 659.000 lei

sursa: Camera Deputaţilor

Etichete: actiuni , relu fenechiu , Deputati , maria grapini , dividende , plasamente , gheorghe netoiu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale