Exclusiv Deputatul care se luptă cu liniile albe de pe cer: „Eu nu am văzut ca să ne fi făcut Rusia vreun rău, în comparație cu Occidentul”

Bogdan Păcurar Data actualizării: Data publicării:
mihai lasca cu steag cu daci si sigla partidului ppr
Mihai Lasca s-a înscris în Partidul Patrioții Poporului Român după ce a fost dat afară din AUR. Sursă foto: Facebook / Mihai Lasca

Deputatul Mihai Lasca, cel care a cerut într-o interpelare trimisă Autorității Aeronautice Civile să i se explice ce sunt „liniile albe de pe cer” pe care le lasă avioanele în urma lor, nu este la prima intervenție de acest fel. Din contră, aceasta este doar una recentă dintr-o serie de interpelări pe mai multe subiecte, printre care pandemia de coronavirus, în care a cerut să i se demonstreze existența virusului SARS-CoV-2, sau tragedia aviatică de la începutul anului, din Dobrogea, pentru că a citit pe un site că elicopterul Puma și avionul MiG ale armatei române ar fi fost doborâte de ucraineni. De asemenea, alături de o colegă deputat, Mihai Lasca a trimis o adresă către CSAT, somând Consiliul Suprem de Apărare a Țării să declare public că România nu vrea război. Într-un scurt interviu pentru Digi24.ro, Mihai Lasca s-a declarat convins că se dorește implicarea României în conflictul din Ucraina și pune demisia fostului ministru al Apărării, Vasile Dîncu, tocmai pe seama faptului că s-a opus intrării României în război. În plus, el spune că Rusia nu ne-a făcut niciun rău în ultimii ani, spre deosebire de Occident, care „ne impune tot felul de măsuri foarte-foarte rele”.

Mihai Lasca este deputat la primul mandat în Parlamentul României. El a fost ales pe listele AUR în Bihor, iar din martie 2021 este deputat neafiliat, după ce a fost dat afară din AUR, când foștii lui colegi de partid au aflat că „este urmărit penal pentru organizare de grup infracțional și este condamnat penal pentru vătămare corporală”. Între timp, Lasca a trecut la un partid nou înființat, Patrioții Poporului Român.

CV-ul său lipsește de pe site-ul Camerei Deputaților, însă trecutul recent al deputatului poate fi reconstituit parțial de pe pagina sa de Facebook - unde scrie că a studiat Drept la universitatea particulară „Vasile Goldiș” din Arad - și din declarația de avere - unde Mihai Lasca a declarat venituri obținute ca administrator la o firmă de bodiguarzi din Oradea, Grande Guard Legion. De altfel, pe profilul său de pe rețeaua socială apar poze cu el în uniformă de bodiguard.

Interpelarea sa în care cere lămuriri despre „linii albe cu o lungime considerabilă”, care persistă ore întregi pe cer în urma avioanelor, nu este singulară. Iar preocupările sale se manifestă mai ales în zone de interes asociate cu teorii ale conspirației.

mihai lasca bodiguard
Mihai Lasca, pe vremea când lucra la o firmă de bodiguarzi. Sursă foto: Facebook / Grande Guard Legion

Somație către CSAT: România să declare că nu vrea război

Cea mai recentă inițiativă a deputatului Mihai Lasca este o solicitare pe care a adresat-o, împreună cu colega sa Anamaria Gavrilă (deputat ex-AUR, actual neafiliat), Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

În solicitarea lor, cei doi deputați le cer membrilor CSAT să declare public că România nu vrea război, iar țara noastră să nu intre în coaliţii care ar putea ataca Rusia în mod direct sau prin interpuşi.

Redăm în continuare un fragment din solicitarea trimisă către CSAT:

„1. Care este scopul prezenţei Diviziei 101 Aeropurtată aparţinând SUA în România din moment ce ţara noastră nu se află în război?

2. În ce dată a intrat în România Divizia 101 Aeropurtată şi de ce Poporul Român nu a fost informat în acest sens, precum şi de ce Parlamentarii României nu au fost informați de acest eveniment?

3. Pe ce perioadă va staţiona Divizia 101 Aeropurtată în România şi care sunt prevederile legale în baza cărora această Divizie a intrat în România, având în vedere prevederile art.118 alin. 5 din Constituţia României: "Pe teritoriul Româniel pot intra, staţiona, desfăsura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condipile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte." ?

4. Cine a solicitat Franţei şi Portugaliei să trimită trupe militare în România din moment ce România nu este în război?

5. România să declare public că nu vrea război.

6. România să nu intre în coaliţii internaţionale care ar putea ataca Federaţia Rusă în mod direct sau prin interpuşi, sub pretextul apărării Ucrainei.

7. În relația cu Federaţia Rusă şi cu Ucraina, România să apere interesele minorităţilor româneşti aflate pe teritoriul Ucrainei promovând şi mijlocind pacea.

8. România să îşi reafirme apartenenţa la NATO CA ALIANŢA PUR DEFENSIVĂ, potrivit scopului afirmat la constituire.

9. România să nu încheie şi/sau să nu dea curs altor parteneriate militare în afara pactului NATO.

10. În cadrul NATO, România să nu iniţieze şi/sau să nu susţină acţiuni agresoare împotriva niciunui stat terţ şi nici să nu se implice cu ajutor de armament şi personal militar în războiul dintre Federaţia Rusă şi Ucraina.

11. România să nu accepte ca de pe teritoriul ei să fie făcute acţiuni agresoare din partea niciunui alt stat sau coaliţii de state împotriva Federaţiei Ruse, sub pretextul apărării Ucrainei, care nu este stat membru NATO. (...)”

Deputații mai cer în documentul lor ca CSAT să ia act că „Poporul Român nu și-a exprimat consimțământul să intre în război, iar România să devină inamicul Federației Ruse!”.

„În cazul în care se comit acţiuni care subminează interesele naţionale, statul de drept, securitatea vieţii cetăţenilor români si securitatea naţională, prin încălcarea voinţei Poporului Român si a Constituţiei României, acestea intră sub incidenţa art. 394-398 din Codul Penal privind infracţiuni de trădare si înaltă trădare”, se mai arată în solicitarea deputaților Lasca și Gavrilă.

A cerut dovezi că virusul SARS-CoV-2 există

Pe 13 octombrie 2021, deputatul Mihai Lasca îi trimitea o întrebare fostului premier Forin Cîțu, pe tema „sănătății publice”, în care îi cerea „să îmi puneți de îndată la dispoziție (...) studiul științific efectuat și recunoscut unanim la nivel mondial și efectuat și recunoscut implicit și în România, care a demonstrat existența virusului SARS-CoV-2 prin izolare, purificare, trecerea prin Postulatele lui Koch, stabilindu-se Standardul de Aur”.

În textul adresat premierului, el a mai cerut dovezi că virusul este contagios, că masca protejează împotriva virusului sau că vaccinarea este singura cale de imunizare a populației, „imunitatea naturală fiind doar un concept utopic”.

Mihai Lasca a primit un răspuns pe 12 pagini de la Ministerul Sănătății, care conținea informații despre structura și patogeneza virusului, precum și despre studiile clinice făcute pe vaccinuri înainte de a fi aprobate spre utilizare.

Tragedia aviatică din Dobrogea, mâna ucrainenilor?

Pe 22 martie 2022, la scurt timp după tragedia aviatică din Dobrogea, provocată de prăbușirea unui avion MiG și a unui elicopter Puma, trimis în misiune de căutare, soldată cu moartea a opt oameni, Mihai Lasca venea cu o nouă intervenție, cerând lămuriri de la ministrul Apărării.

Deputatul citise pe site-ul Military Watch Magazine că „ar fi posibil ca aparatele de zbor să fi fost doborâte de către rachetele ucrainene” și a cerut lămuriri de la Ministerul Apărării.

Mihai Lasca a primit răspuns de la Ministerul Apărării Naționale, în care i-a fost precizat că „nu au fost identificate elemente (împrăștiere, urme de impact pe aeronave, părţi care să nu aparţină aeronavelor în cauză) care să conducă la probabilitatea lovirii aeronavelor de către o rachetă sol-aer sau aer-aer”.

Legea 5G: „Interese ascunse şi negre ale unor psihopaţi”

O altă temă predilectă pentru adepții teoriilor conspiraționiste sunt rețelele 5G. Când parlamentul a dezbătut legea privind rețelele 5G, Mihai Lasca a protestat virulent de la tribuna Camerei Deputaților.

„Românii sunt îngrijoraţi de aşa-zisa Lege 5G, respectiv PL-x nr. 428/2021, pentru că efectele acestor radiaţii nestudiate îndeajuns pot provoca diverse boli grave şi decese fiinţelor umane. Despre animalele care ne înconjoară nu vorbeşte nimeni, pentru că globaliştii vor să mâncăm insecte în loc de carne şi să bem apă de canal filtrată din dorinţa unui frustrat din adolescenţă. (...) Legea 5G este o lege prin care se urmăreşte încălcarea drepturilor fundamentale ale omului şi are legătură doar cu interese ascunse şi negre ale unor psihopaţi care urmăresc prin slugile lor să obţină controlul fără limite asupra vieţii oamenilor. O lege trebuie să fie un sprijin, şi nu o condamnare la a fi cobai. Dacă vă pasă de voi, de familiile voastre şi de românii care v-au ales, nu votaţi Legea 5G!”, a declarat Mihai Lasca de la microfonul Camerei, pe 21 iunie 2002.

El a avut și o interpelare în Parlament, adresată tot fostului premier Florin Cîțu, căruia îi cerea să lămurească, printre altele, „care este definiţia reţelei 5G potrivit legii propuse, astfel ca un specialist cu medie calificare să o realizeze similar cum sunt definite în legile similare, codul aerian pentru avioane, codul maritim pentru vapoare, etc.?”.

Interpelarea lui a primit răspuns de la Ministerul Cercetării și Digitalizării, iar între timp proiectul a devenit lege votată și promulgată.

Mihai Lasca: „Dîncu și-a dat demisia ca urmare a neacceptării lui de a intra România în război”

L-am contactat pe deputatul Mihai Lasca pentru a lămuri câteva aspecte legate de acțiunile sale politice, pornind de la solicitaresa adresată CSAT. El afirmă că se dorește implicarea țării noastre în războiul din Ucraina și își susține poziția că virusul SARS-CoV-2 nu există și că dârele lăsate de avioane pe cer sunt parte a unei conspirații împotriva noastră.

lasca parlament
Deputatul Mihai Lasca la tribuna Parlamentului. Sursă foto: Facebook / Mihai Lasca

- Credeți că cineva își dorește implicarea României în războiul din Ucraina?

Mihai Lasca: - Evident că își dorește, e foarte evident acest lucru. Unu - se trimite armament, doi - vin foarte multe trupe străine în România și trei - este prezentă în România acea Divizie 101 aeropurtată din America, care este o divizie de atac, ofensivă.

- Cine își dorește implicarea României în conflictul din Ucraina?

Mihai Lasca: - Păi ați văzut, pentru că Dîncu și-a dat demisia, iar asta survine ca urmare a neacceptării lui de a intra România în război. El și-a dat demisia la presiunea președintelui.

- ... pentru că nu ar fi acceptat ca România să intre în război?

Mihai Lasca: - Sigur că da, ăsta a fost unul dintre motivele principale.

- Pot să vă întreb de unde ați ajuns la concluzia asta?

Mihai Lasca: - Păi asta e propria mea concluzie și poate a jumătate din țară.

- Puteți să-mi spuneți care este poziția dvs. față de războiul care se desfășoară în Ucraina?

Mihai Lasca: - Poziția mea (...) este pentru pace, pentru neimplicarea României în război, deoarece Ucraina nu este țară membră NATO, Rusia nu este membră NATO, iar noi nu avem de ce să ne implicăm în acest conflict.

Și încă ceva ce este foarte important. Prezența acestor trupe, Divizia 101, în cazul în care ar declanșa un atac asupra trupelor rusești din Ucraina, automat se consideră ca atacator fiind România. Iar asta înseamnă că România este implicată în război imediat.

- Aveți vreun semnal că urmează să se întâmple lucrul acesta?

Mihai Lasca: - Nu știu ce urmează să se întâmple. Eu am trimis o adresă prin care am cerut explicații cu privire la prezența acestor trupe: ce caută, cine le-a chemat, în ce bază au venit în România. Pentru că ele aparțin Pentagonului, nu sunt sub comandă NATO.

- Care este poziția dvs. față de Ucraina și față de Rusia? Cum le considerați în relația cu România, sunt țări prietenoase, neprietenoase, neutre?

Mihai Lasca: - Având dovada că teritorii românești se află integrate în Ucraina și - doi la mână - școlile românești din Ucraina au fost cenzurate mereu... iar România a dat dovadă de foarte multă susținere în acest context privind războiul. Adică sunt primiți cetățenii ucraineni, sunt cazați gratuit, sunt ajutați cu tot felul de beneficii. (...) Deci nu poate nimeni să ne reproșeze. Eu sunt pentru ajutorul umanitar, mai puțin pentru a ajuta cu arme și cu soldați, cu armată. Câtă vreme Ucraina și Rusia nu sunt membre NATO, nu avem obligații față de niciuna. (...) Să-și rezolve problemele între ei. (...)

- În privința Rusiei, cum o vedeți față de România?

Mihai Lasca: - În ultimii ani eu nu am văzut ca să ne fi făcut Rusia vreun rău, în comparație cu Occidentul... care, de exemplu, OMS (Organizația Mondială a Sănătății - n.r.), și Comisia Europeană, și Bruxelles-ul ne impun tot felul de măsuri foarte-foarte rele.

- La ce vă referiți?

Mihai Lasca: - Pandemia, vaccinul - care ucide oameni și a ucis de la început, restricții aberante...

- Boala (Covid-19) nu a ucis oameni?

Mihai Lasca: - Știți că Covidul nu a fost dovedit, izolat nici până în această clipă?

- Vă referiți la virus... nu există...

Mihai Lasca: - Eu personal am solicitat Ministerului Sănătății să-mi facă dovada și știți ce mi-au transmis? Un răspuns cu tot felul de link-uri de la OMS, cu articole, cu link-uri de la OMS.

- Deci în opinia dvs. virusul SARS-CoV-2 nu există.

Mihai Lasca: - Da, în opinia mea nu există virusul, pentru că nici nu s-a putut face dovada din partea autorităților. Nici în România și nicăieri în lume.

- Asta legat și de interpelarea dvs. către Autoritatea Aeronautică (în care cerea lămuriri despre de „liniile albe de pe cer - n.r.), înțeleg că nici răspunsul lor nu v-a convins.

Mihai Lasca: - Păi nu m-a convins, pentru că mi-a trimis un răspuns în care mi-a pus trei coduri CAEN... trei coduri QR, cu ceva documentare în limba engleză. Nu mă interesează. Eu vreau un răspuns oficial în limba română. Pentru că ei răspund, este domeniul lor. (...)

[A urmat explicarea diferențelor pe care Mihai Lasca le face între contrails și chemtrails, spunând că sunt lucruri diferite - n.r.]

Sunt lucruri diferite și se pare că nu toți înțeleg asta. Iar eu, nefiind în domeniu, am cerut un răspuns oficial din partea Autorității Aeronautice Române. Iar ei trebuie să-mi răspundă: cu se pulverizează, cu ce substanțe, cine face asta, la ordinul cui, care e protocolul... Bănuiesc că nu facem de capul nostru asta, nu?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri