Video Diana Șoșoacă a întrerupt ședința secretă din Parlament unde au fost prezentate ororile comise de Hamas. Aleșii au ieșit vizibil șocați

Data actualizării: Data publicării:
diana sosoaca vorbeste in senat
Foto: Inquam Photos / George Călin

Scandal în Parlament chiar și la ședința în care aleșilor li s-a prezentat filmul ororilor pe care Hamas l-a comis în 7 octombrie. Senatorul Diana Șoșoacă a filmat în timpul ședinței secrete, deși era interzis și a făcut scandal pentru că nu este lăsată să vorbească, cu toate că luările de cuvânt nu erau incluse în organizarea ședinței.

Şedinţa comună secretă a Parlamentului consacrată evoluţiilor recente şi situaţiei din Statul Israel care se desfăşoară, marţi, în sala de plen a Camerei Deputaţilor, a fost întreruptă câteva minute.

Şedinţa a fost propusă de deputatul Silviu Vexler şi aprobată de Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, conform Agerpres.

În cadrul şedinţei a fost vizionat un film al Israel Defence Forces (IDF), despre care deputatul Silviu Vexler a atras atenţia că prezintă imagini sensibile.

La puţin timp după începerea şedinţei, unii parlamentari au ieşit emoţionaţi din plen, refuzând să vorbească despre imaginile văzute sau calificându-le „foarte dure”.

„Dure, foarte dure imaginile. Se vede barbaria, partea de jos a omenirii. Cât de jos poate să ajungă un om astfel încât să nu-i pese de celălalt şi să se dedea la nişte crime îngrozitoare. (...) N-am mai rezistat să văd cum (...) traumatizează copiii. Eu nu pot să văd aşa ceva. Am şi eu limitele mele. Sunt foarte mulţi care rezistă. Eu nu am putut”, a spus senatorul USR Sergiu Vlad.

Şedinţa a fost întreruptă la un moment dat pentru faptul că senatoarea Diana Iovanovici Şoşoacă a filmat. Pe unul dintre conturile sale de Facebook, Şoşoacă a postat primele minute ale şedinţei, întrerupând filmarea la momentul de reculegere.

Deputatul PSD Daniel Suciu a ieşit din sală, precizând că „există un mic incident”.

Deputatul USR Emanoil Ungureanu a explicat că şedinţa este secretă pentru a proteja victimele prezentate în filmul respectiv.

Presa nu are acces în sală.

Stenograma şedinţei secrete comune nu se publică în Monitorul Oficial al României.

Elena-Simona Spătaru, senator USR: „Nu e ceva ce poți vedea până la capăt. Este îngrozitor. Să ne ferească Dumnezeu de război (...) E tragic că noi pe Planetă încă avem așa ceva, trăim aceste tragedii. Este groaznic. Îmi pare foarte rău pentru familiile lor”.

Sorin-Cristian Mateescu, senator AUR: „E un spectacol grotesc ceea ce face Diana Șoșoacă. E păcat. Ni s-a prezentat un film și n-are respect pentru familiile și victimele. Face scandal, că nu i s-a dat cuvântul”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Haos la pensie! Adeverințe de vechime, eliberate cu întârziere de câteva luni. Poți depune dosarul incomplet?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...