Directorul SRI: „Noi încercăm să predăm CNSAS-ului, pot să spun deja de ani de zile, ce avem şi mi se spune că nu există spaţiu”

Data publicării:
eduard hellvig
Eduard Hellvig, directorul SRI

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, într-un podcast realizat de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Marincea, în cadrul podcasturilor „Top (ne)Secret”, că SRI încearcă de ani de zile să predea la CNSAS întreaga arhivă moștenită de la fosta Securitate, însă acest lucru este refuzat sub pretextul că „nu există spațiu” pentru depozitarea dosarelor. 

O. Marincea: Ştiu că, în foarte scurt timp, în câteva zile, Serviciul Român de Informaţii se pregăteşte să predea ceea ce a mai rămas din arhiva fostei Securităţi şi pe care Serviciul Român de Informaţii o moşteneşte, acea arhivă. Cred că am folosit termenul corect - o moşteneşte, pentru că, până la urmă, nu am ales noi să deţinem acea arhivă, dar ea există la noi. E vorba de o ultimă parte a arhivei fostei Securităţi pe care o deţinem noi şi care nu este de securitate naţională şi pe care o putem preda Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Şi dumneavoastră pregătiţi această ultimă predare. De ce este acest eveniment atât de important, pe de o parte? Pe de altă parte, de ce a durat atât de mult, domnule director, pentru că eu mi-am pregătit o serie de întrebări pe care să vi le pun, întrebări venite de la mass-media, pe care le-am primit de-a lungul timpului, iar, din întrebările lor, mi-am formulat şi eu întrebările, iar una dintre ele este fix aceasta: de ce a trebuit să dureze în România, 30 de ani, ca noi, Serviciul Român de Informaţii, care suntem moştenitorii acelei arhive a Securităţii, să le putem preda CNSAS-ului, să poată fi studiate de toată lumea?

Eduard Hellvig: Domnule Marincea, întrebările sunt legitime. Presa are dreptate, societatea are dreptate. România a eşuat la acest capitol, din punctul meu de vedere. Am început cariera politică în anii '90, la Cluj, când eram student, şi militam pe străzi şi luptam pentru transparentizare, pentru o societate democratică şi pentru un regim pluralist. Faptul că noi nu am predat arhiva fostei Securităţi unei instituţii, după 1989, în primii ani, a făcut ca această tranziţie spre democraţie să fie atât de grea şi de încercată în România. Îmi asum ceea ce spun. Cred că a fost o greşeală, a fost o greşeală pe care pot să o înţeleg pragmatic din punct de vedere politic pentru cei care au făcut atunci, dar pentru mine, ca cetăţean care eram în stradă şi luptam pentru drepturi şi libertăţi civile şi pentru democraţie, cred că a fost o greşeală. Sunt momente când e nevoie de decizii dure, care să despartă apele. Nu s-a întâmplat acest lucru. Nu s-a întâmplat nici peste ani. Nu există o explicaţie onestă pe care cineva să o dea astăzi, în care să spună de ce nu aţi predat arhiva. Vreau să spun următorul lucru: nu Serviciul Român de Informaţii este doar moştenitorul...

O. Marincea: Întregii arhive.

Eduard Hellvig: ...întregii arhive a Securităţii. Aceasta a fost o anatemă şi o strategie extrem de inteligentă prin care să se împingă toată povestea arhivelor către SRI. Eu nu am nicio problemă să predau absolut orice are SRI-ul, dar aştept ca societatea românească, în întregime, să-şi regăsească toate dosarele vechii Securităţi la CNSAS. De ce spun aceasta? Pentru că numai dacă vom trece prin acest proces vom înţelege trecutul recent al României şi vom şti ce să facem ca să avem un alt fel de viitor.

O. Marincea: Deci vorbiţi mai concret şi de celelalte instituţii din România care deţin arhive ale fostei Securităţi şi care nu au întreprins vreun demers de predare a lor?

Eduard Hellvig: Toate arhivele care provin de la vechea Securitate trebuie predate CNSAS. Acum, sigur, noi încercăm să predăm CNSAS-ului, pot să spun deja de ani de zile, ce avem şi mi se spune că nu există spaţiu. Acum, cu tot respectul, dacă vrem să nu primim sau să luăm arhivele, putem să avem tot felul de argumente. Eu am spus că mai dau un termen celor care ar trebui să preia această arhivă, iar, dacă acest lucru nu este posibil, o să le pun la dispoziţie un spaţiu de la noi pentru CNSAS, ca să fiu sigur că aceste arhive nu mai sunt la SRI, astfel încât să terminăm definitiv cu această discuţie publică cu privire la dosare pe care serviciile de informaţii le au şi le folosesc ca să-şi atingă obiectivele. E un subiect sensibil pe care eu, personal, nu sunt dispus să mi-l asum ascunzându-l. Nu am nicio obligaţie, nu am nicio datorie, nu am nimic de ascuns în ceea ce priveşte arhivele CNSAS, arhivele fostei Securităţi care trebuie să fie la CNSAS, şi, ca atare, am toată disponibilitatea să predau aceste arhive. Ceea ce a făcut Securitatea ca şi mecanism de lucru asupra societăţii româneşti a fost abominabil, iar oamenii trebuie să înţeleagă de unde am plecat, ca să ştim unde să ajungem.

O. Marincea: Credeţi că Serviciul Român de Informaţii... Nu credeţi, că dumneavoastră ştiu exact că nu credeţi, dar există acest narativ în spaţiul public: Serviciul Român de Informaţii este continuatorul fostei Securităţi. Noi nu scăpăm de acest lucru nici după 30 de ani, domnule director!

Eduard Hellvig: Domnule Marincea, acest lucru este de multe ori ţinut voit. Serviciul Român de Informaţii nu are cum să fie continuatorul fostei Securităţi şi vă dau doar câteva exemple: vârsta medie a Serviciului... în Serviciul Român de Informaţii este 38 de ani.

O. Marincea: OK.

Eduard Hellvig: 80% din ei vorbesc cel puţin o limbă străină; Serviciul Român de Informaţii are 104 relaţii bilaterale în 68 de ţări. Cred că Ministerul de Externe nu are atâtea relaţii bilaterale. Aveţi senzaţia că un asemenea Serviciu, dacă nu ar avea capabilităţi, infrastructură şi competenţă, ar putea să aibă atâtea relaţii bilaterale?! Ca atare, este o expresie des folosită de unii ca să atace pur şi simplu instituţia."

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate