Dispută premier - preşedinte pe tema Roșia Montană

Data publicării:
ponta-base

Premierul Victor Ponta l-a acuzat din nou pe Traian Băsescu pentru implicarea în susţinerea exploatării de la Roşia Montană.

„Nimeni nu se pricepe mai bine ca domnul președinte la murdăriile din proiectul Roșia Montană, că dânsul de aia îl promovează de atâția ani. Nu am cunoștințele domniei sale. De ani de când se luptă pentru proiectul de la Roşia Montană cred că ştie şi ce e murdar şi ce curat”, a spus Victor Ponta.

Declaraţia premierului vine după ce Traian Băsescu a afirmat că protestele de la Roşia Montană ar fi regizate, spre deosebire de cele din Piaţa Universităţii.

Aici este un protest curat. Acolo este unul fabricat, chiar dacă pe fond au dreptate, vor locuri de muncă”, a afirmat șeful statului.

Proiectul Roşia Montană constituie un nou motiv de conflict între Palate. Preşedintele a afirmat că premierul a dovedit laşitate atunci când a pasat Parlamentului responsabilitatea pentru începerea exploatării de la Roşia Montană. Victor Ponta i-a reproşat preşedintelui că în timpul mandatului a făcut o publicitate suspectă pentru redeschiderea mineritului la Roşia Montană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri