Sari la conținut

DOCUMENT. Tabelul cu semnăturile anti-Dragnea. "Puciştii" care au fost recompensaţi de Dragnea după tentativa eşuată

"Tabel nominal cu membrii Comitetului Executiv Naţional care solicită demisia domnului DRAGNEA NICOLAE LIVIU din funcţia de Preşedinte al Partidului Social Democrat şi din funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor". Pe documentul astfel intitulat, publicat de stiripesurse.ro, apar 24 de nume şi semnăturile aferente. Interesant este ce traseu au avut unii dintre social-democraţii care i s-au opus liderului PSD.

Lista p1

Foto: stiripesurse.ro

Tabelul pulicat de stiripesurse.ro se deschide cu ministrul dezvoltării, Paul Stănescu, la jumătatea sa apare ministrul Apărării de la acea vreme, Mihai Fifor, şi se încheie cu Victor Negrescu, care a demisionat recent din funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene, luându-şi prin surprindere colegii de partid şi de guvern.

Mihai Fifor nu a recunoscut niciodată că ar fi semnat vreo scrisoare în care se cere demisia lui Liviu Dragnea, dar acesta nu este singurul detaliu interesant. Un alt pol de interes îl reprezintă traseul liderilor ale căror nume apar în tabel.

Unii dintre semnatari au fost penalizaţi de Dragnea prin demiterea fie din funcţia de ministru, fie din funcţii deţinute în partid, fie din ambele.

Alţii au fost îndepărtaţi din Guvern, dar au fost "consolaţi" cu o funcţie în partid. E cazul lui Mihai Fifor, care a pierdut portofoliul Apărării, dar a primit şefia interimară a Consiliului Naţional al PSD). 

Alţii au primit "cadou" tocmai funcţia pierdută, pe fondul implicării în "rebeliune", de colegi alături de care au semnat scrisoarea anti-Dragnea. E cazul Rodicăi Nassar, care a preluat şefia interimară a organizaţiei PSD Bucureşti, ocupată până recent de demisionara Gabriela Firea.

În tabel, după cum se poate observa din imaginile ataşate, Firea apare la poziţia 3, Nassar la poziţia 20. Firea a rămas fără sprijinul politic al PSD.

Un caz aparte este cel al lui Niculae Bădălău, care iniţial s-a aflat în grupul de iniţiativă anti-Dragnea. S-a dezis însă ulterior de gruparea "puciştilor", iar zilele trecute, la remaniere, a fost cooptat în Executiv, ca ministru propus la Economie. 

Mai mulţi lideri din teritoriu ai PSD au confirmat existenţa unei scrisori în care i se cerea demisia lui Liviu Dragnea încă din luna septembrie. La data respectivă, primarul sectorului 1, Dan Tudorache, și fostul premier Mihai Tudose au vorbit public despre acest lucru.

Lista p2

Foto. stiripesurse.ro

Fifor: "Am fost și voi rămâne alături de președintele PSD"

Fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, a reacţionat în cursul zilei de miercuri, după apariţia în presă a documentului în care s-a cerut demisia lui Liviu Dragnea.

Postarea integrală pe Facebook, mai jos:

"Constat cu mâhnire că apetența unora pentru minciună nu are limită și foamea de putere îi face să apeleze inclusiv la falsuri pentru a-și atinge scopurile.

Ca să fie clar pentru toată lumea: am mai spus si repet...nu am semnat nicio scrisoare împotriva președintelui Dragnea și nu am participat la nicio întalnire secretă unde s-ar fi redactat acea scrisoare.

Se publica azi un tabel în care se spune că apare semnătura mea... este un fals grosolan, diferența de semnătură se vede și de pe Lună. Jenanta incercare, care aminteste de altfel de practici.

Cei care au ajuns atât de jos încât să încerce să-mi falsifice semnătura ar fi putut, măcar, să se străduiască mai bine.

Îi provoc pe toți cei care lansează astfel de minciuni, fără niciun respect pentru adevăr și onoare, să iasă public și să spună că mi-au prezentat vreodată acea scrisoare sau că am participat la vreo discuție despre demisia președintelui PSD.

Sunt un om de echipă, care crede în unitatea acestui partid și în capacitatea sa de a asigura o guvernare bună pentru români și nu voi ceda niciunui fel de șantaj sau atac.

Am fost și voi rămâne alături de președintele PSD și de adevărații mei colegi și nu voi accepta niciodată să fac jocurile subterane ale celor care vor destabilizarea partidului.

Inconștienții care se pretează la atacuri incalificabile pentru a face jocurile celor care vor să ne împiedice cu orice preț să ducem guvernarea pe mai departe și să asigurăm o Președinție de succes a Consiliului Uniunii Europene ar trebui să înțeleagă că Partidul Social Democrat este un partid unit și puternic care nu va ceda."

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Etichete: liviu Dragnea , gabriela firea , niculae badalau , remaniere guvern , victor negrescu , mihai fifor , cex , afacere coruptie liviu dragnea , rodica nassar , lista pucistilor psd

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale