Dominic Fritz: „Relaţia cu PNL întotdeauna a fost una pragmatică”. Ce spune despre o eventuală demisie de la Primăria Timișoara

Data publicării:
Dominic Fritz și Ilie Bolojan.
Dominic Fritz și Ilie Bolojan. Sursa: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dominic Fritz a declarat joi, la Digi24, că relaţia USR cu PNL a fost întotdeauna una pragmatică și că nu toate deciziile PNL au fost corecte. El a vorbit și despre votul PNL pe legea ANI, pe care îl consideră greşit, și a exclus posibilitatea să-și dea demisia de la Primăria Timișoara.

„Relaţia cu PNL întotdeauna a fost una pragmatică. Noi am făcut o constatare şi asta este, că în acest moment mai multe forţe trebuie să se unească pentru a opri, pe de o parte, un pericol de nebuni extremişti de partea de extremă dreaptă şi, pe de altă parte, un PSD care a pierdut orice fel de busolă morală şi care tot ce face este pentru a a-şi umple cutiile de pantofi şi care opreşte orice încercare de reformă, care, până la urmă, dă bani în buzunarele oamenilor, nu în buzunarele privilegiaţilor. Şi în această situaţie este nevoie ca toate forţele de centru, toate forţele care vor o Românie care livrează pentru oameni să lucreze împreună. Şi asta e mai important decât anumite orgolii”, a declarat Dominic Fritz joi, la Digi24.

Întrebat dacă va lucra în continuare cu Ilie Bolojan, liderul USR a spus: „În continuare, credem că asta este o direcţie. Că nu fiecare decizie a PNL-ului este corectă, că există un anumit reflex după mulţi ani de colaborare mai mulţi ani cu PSD, e clar, dar astea sunt luptele pe care trebuie să le ducă ei la ei în interior”.

„Cred că a fost o greşeală, pentru că statul de drept nu are preţ în primul rând şi în al doilea rând, eu nu cred că va fi posibil, pentru Comisia Europeană, să ne ramburseze 770 de milioane de euro, dacă încălcăm grav şi în mod direct legislaţia europeană. Nu doar e vorba de Constituţia aici, ci şi de dreptul european”, a mai spus Dominic Fritz despre votul PNL pe legea ANI.

El a menţionat că sunt diferenţe care o să mai apară. „Nu suntem aceleaşi partide, dar pericolul în care este România e prea mare ca fiecare să rămână în colţul lui”, a comentat el.

Demisionează de la primărie?

Dominic Fritz a fost întrebat şi dacă s-a gândit să demisioneze din funcţia de primar al Timişoarei, după ce legea ANI a fost validată de CCR.

„Să zicem că mi-aş da demisia, legea tot e în vigoare şi tot contravine dreptului european. De-aia zic, nu e despre mine. Este despre Constituţie şi despre dreptul european, că nu poţi inventa o sancţiune retroactivă. Nu are directă legătură cu mine. De ce să îmi dau demisia, dacă eu m-am dus în faţa timişorenilor şi mi-au dat un mandat de patru ani? Mi-au dat un mandat de patru ani şi până în ultima zi eu nu mă voi ascunde de acest mandat. Şi nu voi abandona Timişoara în niciun caz. Ar fi grav să ne lăsăm călcaţi pe picioare de un sistem de borfaş care întrece orice fel de linie roşie şi oricine crede azi, hai că e doar vorba despre Fritz, care oricum e un ciudat, un neamţ, nu ştiu cine…mâine poate să fie altcineva. Şi tocmai asta este valoarea statului de drept, că indiferent de cum îţi place ţie de ăla sau de ăla, regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea”, a spus Dominic Fritz.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”