Exclusiv Dosarul șpăgilor de la PSD Arad: Numiri politice chiar și pentru necalificați iar funcționarii erau obligați să plătească taxă la PSD

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
SPAGA MITA BANI-1

Informații explozive sunt cuprinse în dosarul șpăgilor de la PSD Arad, în care sunt urmăriți penal președintele PSD Arad, Dorel Căprar, și parlamentarii Florin Tripa și Ioan Chisăliță, în timp ce au fost reținuți opt lideri locali ai partidului. Procurorii DNA au adunat dovezi din care reiese că posturile de la Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara erau ocupate contra unor sume de bani strict la recomandare de la PSD, că aceste posturi erau motiv de război între filialele PSD Arad, Timiș și Caraș Severin, că erau vizate pentru împărțirea de la partid inclusiv posturile pentru lucrători necalificați, și că persoanele care erau angajate ca urmare a sprijinului politic erau obligate să plătească o taxă la PSD. 

ACTUALIZARE. Cele 8 persoane reținute inițial nu vor fi arestate preventiv. Instanța a decis ca trei dintre acestea să fie plasate sub control judiciar.


Procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara au decis să îi rețină pentru 24 de ore pe Cristian Ispravnic – consilier județean PSD Arad și șeful DRDP Timișoara, Elisabeta Miuțescu – arădeancă angajată la DRDP Timișoara, Mirel Pascu – angajat DRDP Timișoara, Cristian Dima – angajat DRDP Timișoara, Mircea Lucaciu – membru PSD Arad și angajat DRDP Timișoara, Alin Băețan – angajat DRDP Timișoara, Cristian Horgea – soțul fostului prefect de Arad, Florentina Horogea și Anca Stoenescu – membru PSD Arad și fost inspector școlar general la ISJ Arad. Audiați au fost și parlamentarii arădeni din partea PSD, Florin Tripa, Dorel Căprar și Ioan Chisăliță

Stenogramele discuțiilor 

Din înregistrările ambientale aflate în dosarul procurorilor DNA reiese că Cristian Ispravnic a obținut sume de bani din angajările care s-au făcut sau urmează să se facă pe posturile de controlor de trafic din punctele de frontieră, acolo unde organizația PSD Arad deține controlul. 

Unul dintre liderii locali ai PSD i-a comunicat lui Cristian Ispravnic că posturile respective vor fi ocupate la fel ca până atunci, contra unor sume de bani. „Deci dacă e să fie, poate să fie ca data trecută. Deja ... or șapte, opt, zece mii, tot din astea sume”.

Cristian Ispravnic a atras atenția că președintele PSD Arad, Dorel Căprar, trebuie să își dea acordul, în caz că are și el pe cineva pregătit pentru aceleași posturi: „Numai să avem grijă. Păi să văd acum ce are Doru”

D.R.D.P Timișoara era aservită instereselor PSD, arată informațiile din dosar.  

Discuția purtată de Bogdan Munteanu, șeful biroului încasări de la DRDP, inculpat în dosar, cu Dorel Căprar, în luna august 2019: i-a prezentat deputatului ofertele de angajare, de câte 5000 de euro pentru promovarea concursului, precizând totodată că în același mod s-a fraudat concursul și în trecut, ceea ce arată constanța cu care inculpații comit aceste infracțiuni: „Ăștia de la Moravița, eu cu un prieten de-al meu cu care am vorbit și data trecută, cinci mii-cinci mii”.

Cu această ocazie, președintele organizației de partid, Dorel Căprar, i-a indicat în mod clar că sumele de bani provenite din mită să fie depuse la casieria partidului, urmând ca el să furnizeze personal inculpatului Cristian Ispravnic numele persoanelor care vor da mită pentru ocuparea posturilor: „Păi dar tu știi că eu nu îmi pun nimica, decât... îi duci la tanti aia la partid...nu mă interesează pe mine, și să îmi dai numele lor. Numai să îmi dai numele alora, să vedem. Îmi dai... Le scrii p-o hârtie și... ăștia, uite aici. Bine? Să le dau eu lu... O să le dau eu lu Ispravnic”.

Din probele aflate la dosar reiese că ”ocuparea posturilor în cadrul D.P.R.P Timișoara în schimbul unor sume de bani reprezintă o preocupare constantă a tuturor organizațiilor PSD din regiunea Vest, existând tensiuni între organizațiile județene ale PSD Caraș Severin, Timiș și Arad, cu privire la „dreptul” de a obține atât posturi de conducere cât și de execuție care urmau a fi alocate unor membri de partid sau altor persoane în schimbul unor sume de bani”.

Dorel Căprar s-a manifestat ca un proprietar al acestor posturi, intenționând să nu le cedeze altor organizații ale PSD: „Nu, nu, nu. Dă-l mă în p... mea! De ce să dăm noi la alții?”

Concurența dintre organizațiile județene de partid în ceea ce privește acapararea posturilor vacante din cadrul D.P.R.P Timișoara este evidențiată într-o discuție din iulie 2019 între unul dintre inculpați și deputatul Adrian Todor, căruia îi explică că PSD Caraș Severin dorește să valorifice posturule de controlor de trafic în detrimentul PSD Arad: ”Îi deranj mare la Caraș. Îți mai spun eu niște chestii, că el mai ceruse, că vrea posturi de controlori de trafic, ă, domnul Mirel. Știi? Ă, da, să mai facă niște bani, da. Să mai încoarde niște oameni. Să, mnaaa, deci cam asta e”

„Ne interesează și necalificații”, a spus Dorel Căprar

Fenomenul de acaparare a funcțiilor publice pe criterii pur politice, în detrimentul celor profesionale, este exprimat clar de Cristian Ispravnic, care a firmat în cadrul unei discuții din luna august că trebuie să dea curs solicitării ministrului transporturilor, care dorește ca toate posturile din Direcția Venituri a CNAIR și Departamentele Venituri din subordine să fie ocupate pe criterii politice. 

” El are pretenția, și așa am dedus din ce am simțit eu pă... tot ce-i venit, turism politic... Deci probabil că zona asta îs oamenii lor acolo, sau nu știu... sau așa știe el..”

Răzvan Cuc era nemulțumit că șpaga ajungea la Niculae Bădălău

Tot atunci, Bogdan Munteanu a afirmat și el că ministrul Răzvan Cuc ar fi reproșat că sumele de bani obținute din comiterea infracțiunilor de corupție sunt predate facțiunii PSD Giurgiu, cu care el se află în conflict: ”Dar Grasu așa o zis atunci la ... I-o zis pă față, ce bă, că voi faceți și-i duceți lui Bădălău și lui Mina”.

Discuțiile între inculpați au scos în evidență obloigațiile funcționarilor susținuți politic de partid de a plăti taxe lunare la casieria organizației, cuantumul sumelor raportându-se la ierarhia fiecărei funcții.

Lipsa oricărui criteriu de profesionalism la numirea în funcțiile de conducere este scoasă în evidență chiar de către Mirel Pascu, vicepreședinte al PSD Arad, într-o discuție din august 2019. Acesta a spus că Mircea Lucaciu nu îndeplinește criteriile politice pentru numirea în funcție.

”Păi cum să-l pui pă Mircea director? Râde toată Frontiera, râde toată Direcția, toți de noi... Păi el n-are poziție politică... Zero! Școală zero!Experiență într-o chestie de conducere directă, zero... Pă trei valențe, care le ai la CV-u, nu? Bă, ce... ce experiență politică ai? Bă, am fost vicepreședinte, consilieru lu cutare, am făcut aia. P..., el n-are nimica. Nici măcar la Nădlac nu-i președinte. Îl doare-n p... de partid, mâine! Da... Ă... Alte experiențe, el n-a fost niciodată în nicio funcție. O fost controlor de trafic. Îl duci tu controlor de trafic? Păi unde ai mai auzit așa ceva în țară?”

Numele Vioricăi Dăncilă apare în referatul procurorilor

Procurorii arată în referat că exercitarea influenței politice în ceea ce privește ocuparea nelegală a unor funcții publice este atât de generalizată încât cei interesați au apelat la președintele PSD, Viorica Dăncilă. 

În ziua de 27.08.2019. Cristian Ispravnic s-a aflat în județul Caraș Severin la o întâlnire cu factorii politici la care a participat și Viorica Dăncilă. Cu această ocazie Ispravnic a apelat-o pe Carmen Gheorghiță din cadrul D.R.D.P. Timișoara, comunicându-i să nu trimită documentele pentru numirea lui Mircea Lucaciu în funcția de șef al Departamentului Venituri, întrucât a intervenit în favoarea lui Mirel Pascu însăși Viorica Dăncilă.

„De aia te-am sunat, că-i urgent. Uite, îs cu domnu ministru....Ă...Chestia cu Mirel și cu Lucaciu îi pă bune, îi de ordin de la doamna premier. Deci, n-are el nicio treabă, n-are ce să facă. Îi ordin și asupra lui. M-ai înțeles?... Deci, o zis: Nu, Lucaciu rămâne șef de Serviciu și ăla merge șef Departament. Na, că-i... Direct premiera! Deci, direct premiera i-o zis...”

Banii ar fi ajuns și la Liviu Dragnea

Dosarul procurorilor nu se bazează doar pe interceptări, fiind și denunțuri menționate în referat. Confrom unui astfel de denunț, fostul șef al Direcției Venituri din cadrul D.R.D.P. Timișoara, Bogdan Munteanu, suspect în dosar, a recunoscut că pentru a fi numit și păstrat în funcție trebuia să colecteze bani de la subalterni sau din alte activități licite, pentru a fi predate Organizației Județene a PSD Arad sau lui Dorel Căprar, care pretindea că le depune la partid sau le dă direct președintelui PSD la vreme respectivă, Liviu Dragnea.

Directorul DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, l-a promovat, la finalul lunii august, pe Mircea Andrei Lucaciu în funcţia de şef al Departamentului de Venituri. Cei doi sunt colegi în PSD Arad, iar în noua sa calitate Lucaciuare rol de coordonator al activităţii de cântărire şi verificare a autocamioanelor la frontierele din Vestul ţării: Arad, Timiş, Caraş-Severin. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri