Dragnea îi răspunde Gabrielei Firea: Să stea liniştită, am suficientă bărbăţie

Data actualizării: Data publicării:
firea dragnea

Liviu Dragnea, îi răspunde Gabrielei Firea că "are suficientă bărbăţie", astfel că aceasta poate "să stea liniştită". Referitor la o eventuală excludere a acesteia, Dragnea răspunde ironic: "Doamne fereşte, cum să piardă partidul un asemenea om?".

Întrebat despre afirmaţiile primarului general, Gabriela Firea, potrivit cărora nu are "bărbăţia politică" să recunoască discuţiile pe care le-a avut cu primarii de sectoare despre desfiinţarea Capitalei, Dragnea a răspuns: "Discutăm în CEx".

Întrebat dacă se impune excluderea Gabrielei Firea, liderul PSD a dat un răspuns ironic.

"Doamne fereşte, cum să piardă partidul un asemenea om? Eu nu susţin aşa ceva (...) Iar în legătură cu bărbăţia, să stea liniştită, am suficientă bărbăţie", a afirmat Dragnea, citat de News.ro.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, luni seara, că se aştepta la ”mai multă bărbăţie, în special bărbăţie politică” din partea lui Liviu Dragnea, respectiv acesta să recunoască faptul că a avut o întâlnire cu primari de sectoare despre reorganizarea administrativă a Capitalei. Firea îl acuză pe liderul PSD de ”abuz de putere” şi spune că, pentru decizii atât de importante, este necesar ca bucureştenii să fie chemaţi la referendum.

”Mă aşteptam la mai multă bărbăţie, la mai multă bărbăţie politică în special şi să recunoască domnul Dragnea că a avut o întâlnire cu primarii de sectoare, la care nu a fost invitat primarul general ales de bucureşteni, în care s-a discutat soarta bucureştenilor”, a afirmat Firea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri