Dragoş Pîslaru: Nu Bolojan a dus România în gard, ci economistul nostru minune de la Buzău

Data publicării:
marcel ciolacu sustine un discurs
Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, afirmă că, având studii economice, poate explica faptul că „recesiunea e de fapt o însănătoşire dramatică a modelului de creştere economică”, în timp ce „politicieni habarnişti” îl critică pe premierul Ilie Bolojan. „Nu, nu Bolojan a dus România în gard în cele câteva luni de când e prim-ministru. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău şi gaşca lui de experţi”, consideră Pîslaru.

„Zeci de politicieni habarnişti ajunşi peste noapte miniştri şi, mai grav, prim-miniştri şi-au bătut joc de banul public. Cine sunt ei? Sunt băieţii ăia «deştepţi», care au lucrat toată viaţa la stat şi cu toate astea: zboară pe la Monaco în avioane private, dar nu mai găsesc facturile; îşi dau jos ceasul Rolex de la mână şi îl ascund în buzunar atunci când ies în conferinţe de presă; conduc maşini de 100.000 de Euro, închiriate de la firma «fostei» soţii; îşi fac vacanţele în resorturi de lux alături de amantele lor, ale căror firme sunt abonate la banul public”, a afirmat Dragoş Pîslaru, vineri, într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.

El a adăugat că mulţi dintre aceşti ”politicieni habarnişti” stau ”bine-mersi în funcţii călduţe la stat” şi îl critică pe premierul Ilie Bolojan.

„Adică avem, în sfârşit, unul care îşi pune în joc toată reputaţia dovedită de bun administrator ca să ne scoată din groapă şi ce face politicianul nostru oportunist? Îl sabotează pe unde-l prinde, de teamă să nu crească Bolojan! Toţi îi dau lecţii, dar niciunul nu vrea să-i ia locul. Ca economist cu studii absolvite la London School of Economics and Political Science, Harvard Business School, Universitatea din Viena şi doctor în economie din partea Academiei Române, pot să explic cât de absurd este să vă lamentaţi că există scădere de -0,2% cu ajustare sezonieră la o reducere de deficit de 2,6%, în condiţiile în care investiţiile au preluat mai toată reducerea de consum. Recesiunea e de fapt o însănătoşire dramatică a modelului de creştere economică, iar voi, din nepricepere ori viclenie, staţi pe margine şi vociferaţi că se prăbuşeşte România”, a susţinut Pîslaru.

El a criticat, la rândul său, fostele guvernări pentru situaţia în care se află România.

„Nu, nu Bolojan a dus România în gard în cele câteva luni de când e prim-ministru. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău şi gaşca lui de experţi. Oamenii cinstiţi şi de bună-credinţă din România înţeleg foarte bine că este nevoie de eficienţă în guvern, în primării şi în administraţie, că trebuie să decăpuşăm companiile de stat, că am trăit prea mult timp pe datorie, că nu se mai poate să umplem instituţiile publice de nepoţi şi de amante. Mesajul meu pentru aceşti băieţi „deştepţi” este cât se poate de clar: dacă nu vreţi ajutaţi la repararea dezastrului pe care tot voi l-aţi cauzat, măcar aveţi decenţa şi bunul simţ să nu staţi în calea celor care încearcă”, a mai afirmat Pîslaru.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...