Partidul lui George Simion nu-l va exclude pe Dumitru Focșa, deputatul AUR care și-a lovit soția

Data actualizării: Data publicării:
Deputatul AUR Dumitru Focșa
Deputatul Dumitru Focșa. Foto: Facebook Dumitru Viorel Focșa

AUR anunță că a demarat o anchetă internă, după acuzațiile că deputatul Dumitru Focșa și-a bătut soția, și că l-ar putea lăsa fără funcții în partid. Comunicatul formațiunii nu menționează însă nimic despre o posibilă excludere.

Suntem ferm împotriva oricărei forme de violență fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autoritățile sunt obligate să cerceteze și să soluționeze neîntârziat acest gen de incident”, arată un comunicat al AUR.

Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă și va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului. În funcție de gravitatea faptelor, sancțiunile pot merge până la pierderea tuturor funcțiilor în cadrul partidului”, se mai arată în comunicat.

Comunicatul vine după ce polițiștii din localitatea constănțeană Lumina au fost chemați, noaptea trecută, de soția deputatului, care a spus că a fost lovită de soțul ei, în fața copilului lor.

Polițiștii au chemat o ambulanță, care i-a acordat îngrijiri femeii. Aceasta a refuzat să fie dusă la spital.

Polițiștii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, mai spun polițiștii.

Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a participat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale”, se mai arată în comunicat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri