Duo pentru Cotroceni. Partidele caută tandemuri președinte-premier

Data publicării:
crin klaus captura

Crin Antonescu a propus ideea unui tandem cu primarul Sibiului, ca variantă de rezervă, înaintea ruperii USL.

Îi transmit domnlui Ponta să-l aibă pe domnul Klaus Iohannis vicepremier decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis sâ devină premier”, spunea președintele PNL în februarie.

„Cu siguranță că putem să ne imaginăm un tandem Atnonescu președinte - Iohannis prim-ministru, însă să nu creadă cineva că suntem nerealiști sau visători. Funcția de prim-ministru nu se supune la alegeri”, i-a replicat atunci Klaus Iohannis.

Actuala putere aşteaptă o decizie fermă a premierului Victor Ponta, de la care vin însă mesaje controversate.

„Eu îmi doresc să rămân prim-ministru”, spunea acesta.

Eu aş lucra foarte bine cu un preşedinte ca Isărescu, Oprescu sau Tăriceanu”, a fost o altă declarație a premierului pe această temă.

Mugur Isărescu, în care românii au cea mai mare încredere, nu se vede însă la Palatul Cotroceni. Aşa că social-democraţii sunt conştienţi că trebuie să ţină cont de sondaje.

„De la noi din partid domnul Geoană şi cu mine suntem cei care care putem candida cu şanse”, declara tot Victor Ponta.

Opţiunea actualului premier depinde şi de voinţa partidului, care pare să dorească o candidatură a lui Victor Ponta la Cotroceni.

Victor Ponta întruneşte cea mai mare parte din calităţile pe care şi le-ar dori românii să le vadă la preşedintele ţării”, spune Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD.

Indiferent cine va conduce România de la Cotroceni, trebuie să ştie că Traian Băsescu nu se gândeşte să iasă din viaţa politică.

Întrebat dacă se vede în postura de prim-ministru, Traian Basescu a răspuns: „Nu spun că nu ma văd... De ce să resping ideea asta?”

Condiţia lui Traian Băsescu ar fi să lucreze din nou în tandem cu Emil Boc.

„Cel mai pregătit să fie preşedinte, în mod catefogoric este Emil Boc”, consideră actualul șef al statului.

Emil Boc spune că preferă să îşi ducă la capăt mandatul la primăria Cluj Napoca.

Printre cei care şi-au anunţat intenţia de a intra în cursa pentru Cotroceni se numără Cătălin Predoiu şi Mihai Răzvan Ungureanu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
“Chiar e cea mai frumoasă”. Ioana Ignat, apariție senzuală înainte de a urca pe scenă, în rochie mini din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
VIDEO | Penelope Cruz, în lacrimi la Veneția. Ovații de 15 minute pentru „Bunker”, filmul în care joacă...
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță