După adoptarea rezoluției, Mircea Diaconu le spune europenilor ce ar trebui să-i îngrijoreze, în locul României

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Diaconu PE captura

După votul covârșitor înregistrat la adoptarea Rezoluției privind statul de drept în România, eurodeputatul Mircea Diaconu a susținut un discurs apăsat în Parlamentul European și le-a transmis colegilor din „democrațiile mari europene” că ar trebui mai degrabă să fie îngrijorați de propriile probleme, nu de România.

„Se folosește foarte des termenul «îngrijorare». Îngrijorat sunt și eu, dar nu de ce credeți. Sunt îngrijorat de următorul lucru: că în toate democrațiile mari europene, extremismele, xenofobia, naționalismul au ajuns până în Parlament și foarte aproape, suflă în ceafa marilor partide europene. Timp în care este o problemă mare și o îngrijorare cu România. Mă tem că alta trebuie să fie îngrijorarea pentru că riscăm să se dărâme șandramaua”, a declarat Mircea Diaconu.

Parlamentul European a votat Rezoluția referitoare la statul de drept în România, după dezbaterile pe această temă pe care le-a organizat în februarie 2017, februarie şi octombrie acest an. Rezultatul votului a fost 473 voturi pentru, 151 împotrivă, 40 abțineri.

Parlamentul European îndeamnă Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar.

De asemenea, eurodeputaţii invită Comisia Europeană „să monitorizeze acţiunile întreprinse de autorităţile române pe baza recomandărilor”. Totodată, Legislativul european condamnă „intervenţia violentă şi disproporţionată” a forţelor de ordine în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018.

În raportul MCV adoptat tot marți, Comisia Europeană formulează opt recomandări deosebit de tranșante pentru autoritățile de la București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri