Ecourile Consiliului European nu s-au stins la București

Data publicării:
25112012 20ecouri-35234

Acuzaţiile de atitudine antieuropeană la adresa premierului vin din partea lui Traian Radu Ungureanu, europarlamentar PDL.

„Victor Ponta îi crede pe români atât de proşti că nu ştiu că România e membră a UE şi nu sub ocupația UE. Din Europa nu vin tancuri, ci fonduri, pe care Victor Ponta le omoară înainte să ajungă în sate, la fermieri, la întreprinderile din sectorul privat”, a declarat Traian Radu Ungureanu.

Europarlamentarul liberal Ramona Mănescu susţine, în schimb, că dacă România a avut vreun beneficiu în urma acestui Consiliu European meritul este al premierului, cel care a participat la reuniunea Prietenii Coeziunii.

„Prietenii Coeziunii au reușit să elimine această condiționalitate care afecta foarte mult România și anume legarea bugetului de capacitatea de absorbție”, a spus ea.

Cei 27 de reprezentanţi ai ţărilor din Uniune nu au reuşit să se pună de acord în privinţa bugetului european din perioada 2014-2020. Ei se vor întâlni din nou, la începutul anului viitor.

Proiectul discutat în acest moment prevede ca România să primească fonduri cel puţin la fel de mari pentru dezvoltare şi agricultură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...