Video Elena Lasconi: Ciolacu și-ar da demisia dacă USR îl susține pe Antonescu, dar eu sunt dispusă să renunț la candidatură pentru Bolojan

Data actualizării: Data publicării:
ciolacu lasconi
Foto: Inquam Photos

Elena Lasconi a declarat joi, în urma discuțiilor cu Marcel Ciolacu, că acesta ar fi dispus să își dea demisia din funcția de premier dacă USR ar decide să-l susțină pe Crin Antonescu. În același timp, Lasconi a adăugat că este dispusă să renunțe la candidatură pentru a-l sprijini pe Ilie Bolojan. Preşedinta USR a precizat că în următoarele două zile vor avea loc discuții pentru a lua o decizie şi a menţionat că va avea o discuţie şi cu conducerea partidului pe această temă.

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a avut joi o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, în cadrul căreia au discutat despre opţiunile Uniunii Salvaţi România pentru alegerile prezidenţiale. 

„I-am comunicat că pentru binele României şi pentru a fi siguri că vom avea un preşedinte pro-european, un preşedinte care să lucreze pentru ţara asta, un preşedinte care are şanse să câştige turul 2, pentru că nu e doar important să intri în turul 2, e important să şi câştigi în turul 2, i-am comunicat că eu aş fi dispusă, şi asta nu este un semn de slăbiciune, ci unul de iubire pentru ţara mea, aş fi dispusă să renunţ la candidatură şi să-l susţinem pe Ilie Bolojan”, a declarat Elena Lasconi.

În continuare, Marcel Ciolacu îi susţine pe Crin Antonescu, dar este deschis dialogului în continuare şi vom avea două zile la dispoziţie să luăm o decizie, zic, înţeleaptă pentru România.

Mai mult, lidera USR a declarat că Ciolacu i-a spus că și-ar da demisia din funcția de premier, dacă USR l-ar susține pe Crin Antonescu. 

„Sunt două zile în care ar trebui să dialogăm şi mă bucur că am simţit deschidere din punctul acesta de vedere. Pe de altă parte, premierul mi-a spus că şi-ar da demisia din funcţia de premier, dacă noi l-am susţine pe Crin Antonescu. Şi i-am spus să-şi pună o singură întrebare, dacă vreun român care a plecat din România să muncească în diaspora, ar vota vreodată un preşedinte care în ultimii zece ani nu a muncit deloc şi care atunci când a fost în Parlament era cunoscut ca un chiulangiu”, a subliniat Elena Lasconi.

Îmi doresc foarte mult, fac apel la înţelepciunea domnului Ciolacu, fac apel la înţelepciunea domnului Bolojan, la înţelepciunea domnului Kelemen Hunor, la înţelepciunea reprezentanţilor minorităţilor şi haideţi să luăm o decizie înţeleaptă pentru România.

În ceea ce priveşte susţinerea unui candidat pentru funcţia de preşedinte, Lasconi a afirmat că „este exclus” ca USR să sprijine un candidat care „nu a muncit deloc” în ultimii ani.

„Eu voi merge să vorbesc cu colegii mei pentru că nu iau decizii de una singură, dar vă spun că am fost în ţară şi m-am întâlnit cu filialele noastre, în fiecare zi am câte un call cu filialele din ţară unde nu am ajuns. Eu cred că în momentul de faţă este exclus ca noi să susţinem un om care în ultimii 10 ani nu a muncit deloc”, a transmis lidera USR.

Lasconi a mai subliniat că, din punctul ei de vedere, „dacă un Crin Antonescu sau Nicuşor Dan ar ajunge în turul 2, ar câştiga candidatul izolaţioniştilor”. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Povestea lui Robert, elevul din Constanța admis la Harvard cu bursă de peste 1 milion de dolari. Ce a făcut...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Ce se schimbă pe axa București-Budapesta după victoria opoziției ungare. „Autoritățile române au fost «legate...
Newsweek
Care pensionari primesc sute lei în plus la pensie lunar? Banii se dau în funcție de județ. „Este nedrept!”
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...