Elena Udrea: E ipocrizie să laşi preşedintele ales prin vot popular şi să-i dai atribuţii cât la republica parlamentară

Data publicării:
elena udrea digi-1

„Au trecut la modificarea Constituţiei ignorând referendumul de reducere a numărului de parlamentari.. să treci peste un referendum care s-a validat dovedeşte că intenţia USL-ului nu a fost de a îmbunătăţi Constituţia. A fost intenţia de face o constituţie pe placul şi după nevoile lor. Ca o glumă, preşedintele a ieşit din puterea executivă că aşa a vrut domnul Antonescu, nu vrea să îşi ia atribuţii în plus pentru că asta înseamnă să munceşti mai mult. Este o ipocrizie să laşi preşedintele să fie ales prin vot popular şi să-i dai atribuţii cât la o republică parlamentară. Mi se pare o ipocrizie - dacă accepţi că poporul român doreste să îşi aleagă preşedintele şi are această cultură a liderului suprem şi mergi pe un preşedinte ales de popor lasă-l să aibă şi atribuţii prin care să influenţeze ducerea la bun sfârşit a atribuţiilor asumate printr-un program”, a declarat Elena Udrea, invitată în „Jurnalul de Seară”.

Consiliul Legislativ apreciază, în avizul asupra proiectului de revizuire a Constituţiei, că şeful statului este parte a puterii executive, alături de premier, şi nu poate pierde acest statut, informează mediafax.ro.

„Semnalăm că în enumerarea autorităţilor care reprezintă puterea executivă nu se regăseşte şi şeful statului. Precizăm că limitarea prerogativelor constituţionale pentru şeful statului nu determină excluderea acestei instituţii din sfera puterii executive, astfel că textul trebuie revăzut sub acest aspect”, se arată în avizul Consiliului Legislativ (CL), obținut de agenția Mediafax în exclusivitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri