Elena Udrea, reclamată la Parchet de Guvern

Data publicării:
elena udrea fb2

Guvernul a sesizat organele de urmărire penală pentru nereguli identificate la obţinerea de fonduri şi acordarea de către unele autorităţi locale, în perioada 2006-2012, a unor contracte derulate prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în mediul rural.

Corpul de control al Guvernului a efectuat controale în mai multe localități din opt județe și a verificat diverse lucrări de infrastructură realizate cu fonduri europene.

Au fost verificate administraţiile locale din oraşul Petrila şi comuna Ilia (judeţul Hunedoara), comuna Ştefan cel Mare (judeţul Călăraşi), comunele Aghireşu şi Mihai Viteazu (judeţul Cluj), comunele Corbii Mari şi Răscăieţi (judeţul Dâmboviţa), comuna Roata de Jos (judeţul Giurgiu), comuna Turţ (judeţul Satu Mare), comuna Snagov (judeţul Ilfov) şi comuna Teişani (judeţul Prahova).

Inspectorii au constatat că unele dintre proiecte au primit finanțare pe baza unor documente false sau că au fost recepționate lucrări nefinalizate. Astfel, de pildă, o pasarelă de la Mănăstirea Snagov, a cărei construcție a costat 4 milioane de lei, a fost finalizată în proporție de 85%. De asemenea, într-un sat din județul Giurgiu, proiectul prevedea ridicarea unei baze sportive cu două clădiri, dar a fost construită doar una. Fostei conduceri a Ministerului Dezvoltării Regionale i se mai reproșează atribuirea ilegală a unor licitații pe durata mandatului.

În comuna Teişani, de exemplu, din Prahova, administraţia locală ar fi construit reţeaua de apă potabilă fără a avea autorizaţie şi pe un alt traseu decât cel stabilit iniţial. Iar autorităţile din Petrila, judeţul Hunedoara, ar fi primit cu un milion şi jumătate de lei mai mult decât solicitaseră pentru realizarea unui canal de ape menajere.

Parchetul General urmează să facă acum verificări, în urma sesizării primite de la Guvern.

Neregulile sunt prezentate după ce, săptămâna trecută, Guvernul a anunţat identificarea unor nereguli comise de mai mulţi foşti primari, preponderent de la PDL, la contracte finanţate din Fondul de Mediu.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat atunci că Elena Udrea semna alocarea de bani, în perioada interimatului la Ministerul Mediului. Elena Udrea a precizat atunci că niciuna dintre neregulile constatate în nota de informare privind Fondul de Mediu nu a avut loc între noiembrie-decembrie 2009, perioada în care a condus interimar Ministerul Mediului. Ea a mai arătat că Programul de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din mediul rural nu a fost coordonat de Ministerul Dezvoltării, ci de prim-ministru.

Nu este vorba despre un program pe care l-am gestionat eu. E un program din 2006, gestionat de prim-ministru, adică de domnul Tăriceanu. Domnul Victor Ponta are tentaţia de a şantaja şi a pune presiune pe adversarii politici mai ceva ca Adrian Năstase. Şi atunci mă întreb, doamne fereşte, ce s-ar întâmpla dacă Victor Ponta, cel care acum, doar cu instrumentul ăsta de prieteni, băieţei, băieţi pe care şi i-a pus pe acolo, face astfel de lucruri, ce s-ar întâmpla dacă ar ajunge să conducă România”, a declarat Elena Udrea pentru Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Thalía, mărturisiri neașteptate după 30 de ani de carieră: „Fiecare zi este o oportunitate nouă de a o lua de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...