Primarul Clujului, Emil Boc, a spus la Digi 24 că „e sănătos să se separe apele” între PNL și PSD. El crede că ambele partide au avut de pierdut prin faptul că au guvernat prea mult împreună.
„Este sănătos şi pentru PNL, şi pentru PSD ca aceste ape să se separe odată, între PNL şi PSD. Am pierdut enorm că am stat prea mult împreună, trebuie să recunoaştem asta. Oamenii şi-au căutat alte alternative în strânga şi dreapta politicii. PNL trebuie să rămână PNL, PSD trebuie să rămână PSD, iar apele s-au despărţit şi din acest punct de vedere cred că trebuie să ne respectăm fiecare drumul pe care l-am ales”, a spus Boc.
El a subliniat că PNL nu se va răzgândi în privința trecerii în opoziție.
ucrurile sunt foarte clare. Din această perspectivă avem o decizie cu doar patru voturi în afara direcției originale, direcție de bază, și nu cred că Partidul Național Liberal trebuie în fiecare zi să vină să justifice de ce ziua este zi și noaptea este noapte. Noi am spus și înainte de moțiunea, cum vom spune și în continuare: Partidul Național Liberal rămâne consecvent cu ceea ce a spus: cei care au introdus bilele în urnă atunci când au demis guvernul prin moțiunea de cenzură au introdus bilele și pentru o nouă majoritate și pentru un nou guvern. Deci ei trebuie întrebați, în consecință, cum se formează guvernul și când fac acest guvern.
Partidul Național Liberal a rămas un partid responsabil față de țară, și-a asumat responsabilitatea atâta vreme cât a putut, alții nu n-au dorit. Este treaba lor și responsabilitatea lor politică să ducă guvernarea pe mai departe”, a spus Boc.
„În consecinţă, le urăm succes. Nu avem altceva de discutat, ne respectăm opţiunea politică pe care am avut-o. I-am rugat, le-am cerut, i-am atenţionat, am atenţionat asupra riscurilor care sunt asupra ţării şi asupra stabilităţii politice, n-au ţinut cont de nimic din ce am spus. În consecinţă, este obligaţia lor politică şi morală, şi din punct de vedere constituţional, să aducă majoritatea care a dat jos guvernul la majoritatea care formează un nou guvern”, a continuat el.
Editor : M.B.