Emil Hurezeanu: Alegerea lui Klaus Iohannis oferă mai multe garanții, exista riscul de „orbanizare” a unui regim Ponta

Data publicării:
Klaus Iohannis depune juram ntul de nvestitura la Parlament ovidiu micsik inquamphotos.com


Emil Hurezeanu a făcut aceste comentarii într-o ediție specială a „Jurnalului de seară” în care a analizat principalele evenimente externe ale anului trecut și consecințele lor asupra României.

„Dincolo de angajarea noastră geopolitică sigur că ar trebui să luăm în considerare și mijloacele noi pe care ni le oferă situația nouă în care am intrat. Nu mai avem acel început de echivoc sau acea mică oscilaţie, care putea să nu fie atât de periculoasă în sine, dar care putea fi citită agravant, din timpul vizitelor prea prietenoase chino-române, un fel de posibilitate de orbanizare a unui regim Ponta, fost prim-ministru și devenit președinte, dacă s-ar fi întâmplat în noiembrie anul acesta”, a spus Emil Hurezeanu.

El a menționat că destui observatori cred că capacitatea noastră de negociere ar fi fost exagerată și capacitatea de intransigență ar fi fost probabil diminuată. „Nu sunt încă destule argumente să tragem o concluzie fermă, dar în orice caz, cu un guvern omogen, cu administrație și guvern omogene Ponta-PSD, ar fi existat riscuri de transformare într-un caz special, de graniță, limită, cum este într-un fel și Ungaria, cum este într-un fel și Turcia”, a punctat analistul.

„Nu facem aici speculații, fantasmări cu harta în față, dar totuși, o anumită stabilitate democratică și o fermitate geopolitică și pro-euroatlantică sunt oarecum garantate mai mult prin alegerea lui Klaus Iohannis. Și cred că România, prin acest personaj, care evocă și o tradiție central-europeană de proiecții germane în partea noastră a Europei, istorice, geografice, și prin faptul că vorbește atât de bine engleză și germană, și prin faptul că are un nume comun cu Juncker, cu Merkel, cu cine vreți dvs, toate astea vor contribui, nu neaparat că aaa, avem un neamţ de-al nostru la Bucureşti, hai să-i dăm sau să-i luăm pentru că suntem între noi, nemții. Nu se întâmplă așa. Cred că dacă e să se întâmple ceva, e mai multă prudență. Să nu ne facem de râs, că nu creăm impresia că vom face un fel de club euroatlantic al originii germane, dar investitorii germani vor veni”, a punctat Emil Hurezeanu.

El a reliefat modul de lucru al lui Klaus Iohannis ca primar al Sibiului și a conchis: „De ce n-ar face acest om și la nivelul întregii țări ce a făcut la Sibiu? E o șansă. De stabilitatea economică și socială a țării depinde și stabilitatea de securitate și geopolitică a unei țări. Polonezii se întorc acasă, cei mai tineri și mai învățați”.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri