Exclusiv Emil Hurezeanu, despre scandalul atlasului cu „Ungaria Mare”: Toți avem hărți mentale, înainte de a avea hărți fizice, istorice

Data actualizării: Data publicării:
emil hurezeanu in studioul digi24
Emil Hurezeanu, ministrul de Externe al României. Foto: Captură Digi24

Emil Hurezeanu a vorbit marți seara, în exclusivitate la Digi24, despre relația României cu Ungaria, în contextul aderării țării noastre la spațiul Schengen, precum și în cel economic, bilateral. Ministrul de Externe a adus în discuție și gestul „provocator” al ambasadorului Ungariei la NATO, Istvan Balogh, care i-a oferit ministrului croat de Externe Gordan Grlic Radman un cadou numai bun să iște un scandal diplomatic. Balogh i-a oferit acestuia un atlas geografic ilustrat cu hărți din vremea „Ungariei Mari” (a Imperiului Austro-Ungar), care înfățișează întregul bazin al Munților Carpați.

„În ultimele șase luni ale anului trecut s-a simțit sprijinul pe care oficialii maghiari l-au acordat României. De altfel, el a început încă de la primul refuz al Austriei, mă rog, refuzul neașteptat al Austriei din decembrie 2022, atunci când Austria a venit în Consiliul JAI cu veto-ul împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Victor Orban a vizitat România câteva zile mai târziu, după veto, în contextul unei întâlniri pe teme de energie, traseul BRUA, și cu acea ocazie, dar și cu alte ocazii, Victor Orban a cerut ridicarea, înlăturarea acestui refuz și intrarea României cu drepturi legale în Schengen”, a spus Emil Hurezeanu.

În ceea ce privește relațiile dintre celor două țări, Emil Hurezeanu a subliniat faptul că „avem interese comune, pentru că suntem țări vecine, iar „Ungaria este un partener important, un partener comercial important”.

„Avem încă un deficit, când e vorba de investiții noi - ale lor în România, și ale noastre în Ungaria, avem un deficit în comerțul bilateral, noi suntem dezavantajați. Ungaria are sigur o anumită atitudine, o anumită evoluție în interiorul Uniunii Europene. Are apoi relațiile, să le numim cunoscute, speciale, atât cu Statele Unite, cu noua administrație îndeosebi și cu Federația Rusă”, a afirmat ministrul de externe.

Ungaria are rezervele sale față de evoluția războiului din Ucraina. Din aceste puncte de vedere, din aceste perspective, noi suntem mult mai aproape de Polonia și de ceilalți membri ai Uniunii Europene.

„În timpul președinției ungare a Consiliului European am fost buni parteneri cu Ungaria. Miniștrii noștri au participat la reuniunile ministeriale. Interesele noastre comune țin de pragmatism, de harta intereselor prezentului și ale viitorului, nu de hărțile trecutului, oferite uneori cu prea nedisimulată candoare partenerilor europeni, ca și cum ar fi vorba de daruri nevinovate de Crăciun. Toți avem hărți mentale, înainte de a avea hărți propriu-zise, fizice, istorice”, a adăugat Hurezeanu.

„Hărțile mentale de multe ori deranjează acțiunile din realitate”

„Hărțile mentale, cum se spunea pe vremuri la NATO, de multe ori deranjează acțiunile din realitate. Dar, haideți să avem o hartă a intereselor comune care ne unesc în prezent, care ne unesc în viitorul apropiat, unde e vorba de investiții, de dezvoltare a relațiilor economice, pentru că acum, fără granița Schengen, România și Ungaria sunt țările care beneficiază în mod nemijlocit de această nouă realitate”, a adăugat ministrul de Externe.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...