Emil Hurezeanu: Îmi pare rău de evoluția fostului președinte

Data publicării:
Untitled-3

E un film, ca să zic așa, oarecum delirant, pe care încetez să mai încerc să-l înțeleg. Îmi pare rău de evoluția fostului președinte, în numele personajului pe care și l-a creat sau a vrut să și-l creeze. În mod declarativ a reușit s-o facă. Acum intră într-o supraturație care nu mai are de-a face cu oficiul unui fost președinte care ține la reguli, valori și la o anumită discreție, încercând să producă prin scrisori care ar face obiectul unor cauze penale și trebuie să intereseze pe ANAF, DNA, Parchet, încercând să miște un obiect polemic, în care e destul de vulnerabil și domnia sa, în altceva, într-un război al unor scrisori pierdute sau contracte regăsite. Deschide o lucarnă urâtă, înspre culisele puterii, înspre ceea ce adună un șef de stat și nu poate să facă cu ce pică de la servicii, cu documentele cu care a plecat acasă...”, a spus Emil Hurezeanu.

„Spre ce ne îndreptăm? Sunt atâtea probleme pe care un fost președinte ar putea să le rezolve revenind în politică, de pe poziții raționale. Domnul Băsescu strică portativul procedând așa. Propria cale de înaintare politică sau de încurajare a unei noi opoziții este pusă în pericol de un astfel de comportament. Nu vreau să iau partea vreunei părți aici, nu mă interesează asta”, a subliniat jurnalistul.

Despre disputa lui Traian Băsescu cu procurorul general Tiberiu Nițu, Emil Hurezeanu a spus că „sunt acuzații aproape aberant de periculoase”.

„Domnul Băsescu se află, pe de altă parte, cu voia sau poate fără voia domniei sale, într-un unghi de aberație, de abatere de la țintă, foarte larg. Înainte de a fi credibil când produce un contract ilicit între domnul Voiculescu și doamna Firea, dânsul va trebui să răspundă, sau ar trebui să-și răspundă, oamenilor care l-au ales și nu l-au abandonat cum se face că cel pe care l-a pus în fruntea ANI e un infractor? Cum se face că doamna blondă - din imediata sa apropiere politică și umană, pe care a sprijinit-o până în ultimul moment în campania prezidențială - este cercetată penal pentru cazuri și fraude care, dacă ar fi adevărate, ar fi fără precedent? Cum se face că atâtea și atâtea structuri pe care s-a bazat demersul său în încercarea de modernizare euro-atlantică a României - ca să-i repet propozițiile - au devenit principalii lui adversari, pe care îi denunță pentru abuzuri? E vorba de conducerea în derivă a serviciilor secrete, în viziunea domniei sale, din campania prezidențială”, a mai spus Emil Hurezeanu.

„Toate aceste dezacorduri flagrante cred că sunt mai importante în ce privește cariera post-prezidențială a domnului Băsescu decât această ceartă, care poate face parte dintr-o suită mai largă de neclarități. Nu e deloc clar și e o completare a bruiajului de care n-are nimeni nevoie”, a spus jurnalistul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate