Erdogan și Iohannis au discutat despre moscheea din București

Data publicării:
coran getty

Președintele turc a spus, într-o conferință de presă comună cu președintele Klaus Iohannis, că a discutat cu „prietenul român” despre moscheea ce urmează să fie construită în București și despre oferta pe care Turcia o are, la schimb, pentru România.

„Între timp, a fost oferit un teren în București Muftiatului musulmanilor din România pentru construirea unei moschei în București. Muftiatul se ocupă de obținerea autorizațiilor necesare, iar Turcia este gata să acorde tot sprijinul pe care îl poate acorda acestui proiect. La rândul nostru, și noi am stabilit câteva terenuri în Istanbul unde vor putea fi construite o capelă și un loc de cazare pentru pelerinii români. Aceste aspecte, aceste detalii le-am discutat cu prietenul meu, cu dl. Iohannis”, a declarat președintele Turciei.

Potrivit news.ro, președintele Klaus Iohannis a afirmat, la rândul său, că poate „confirma” faza în care s-a ajuns în ceea ce priveşte moscheea de la Bucureşti. „Chestiunea este de competenţa Primăriei şi se lucrează la aceste documentaţii”, a spus şeful statului.

„Cei 70.000 de conaționali turci care trăiesc azi în România și cei 20.000 de cetățeni turci care se află în România reprezintă astăzi o punte de prietenie puternică între țările noastre. Centrele culturale Yunus Emre din România și Institutul Cultural Dimitrie Cantermir din Istanbul au o contribuție foarte însemnată la dezvoltarea relațiilor dintre popoarele noastre. TIKA (Agenția Turcă pentru Coordonare și Cooperare – n.r.) își desfășoară activitatea la București de aproape un an. TIKA, în cooperare cu instituțiile din România, și-a pus semnătura pe foarte multe proiecte în domeniul educațional, cultural, al sănătății și al sportului”, a arătat președintele turc.

Proiectul unei Mari Moschei se află, de fapt, pe agenda discuţiilor diplomatice dintre România şi Turcia încă din anul 1990, însă discuțiile pe această temă s-au reaprins pe un ton polemic anul trecut, după ce fostul premier Victor Ponta s-a operat în Turcia.

Protocolul pentru ridicarea Marii Moschei de la Bucureşti a fost semnat în vara anului trecut. Moscheea va fi ridicată pe un teren de 11.000 de metri patraţi acordat gratuit de Guvern și va avea o capacitate de o mie de persoane.

Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis sunt cei patru preşedinţi ai României post comuniste care au avut, fiecare în parte, pe agenda discuţiilor cu omologii turcii, tema moscheei şi cimitirului musulman de la Bucureşti şi a bisericii şi cimitirului ortodox de la Istanbul.

Discuţille preliminare dintre România şi Turcia pe tema moscheei şi bisericii au început imediat după Revoluţie. Oficialităţile celor două ţări solicitau partenerului un loc de rugăciune şi un cimitir pentru credinicioşii celor două religii. Unul la Istanbul, unul la Bucureşti.

Românii din Turcia urmau să primească un loc pentru un cimitir la Istanbul și altul pentru ridicarea unei biserici ortodoxe exclusiv româneşti.

Un lăcaș de cult ortodox există deja. Ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, din 1692, Biserica Sfânta Mucenică Parascheva, proprietate a comunității grecești din Turcia, servește acum şi ca lăcaş de cult pentru comunitatea de 30.000 de români din Istanbul.

Alte detalii despre proiectul Marii Moschei din București citiți aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate