Eugen Tomac are lista viitorilor miniștri aproape gata: „Cel târziu miercuri voi avea varianta finală”. Cine va fi adus în Guvern

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - GUVERN - PRIM-MINISTRU - DECLARATII DE PRESA - 30 DE
Guvernul României. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Eugen Tomac, premierul desemnat, a anunțat că deja a stabilit cine va conduce o parte dintre ministere, iar pentru restul decizia va fi luată cel târziu miercuri. Potrivit informațiilor Digi24, printre numele vehiculate se numără consilieri ai președintelui, dar și numeroși oameni apropiați în trecut de lumea politică. 

Eugen Tomac a anunțat, la finalul întâlnirii cu liderii PNL, că lista viitorilor miniștri e aproape gata și urmează să fie finalizată până miercuri.

„Lista încă nu am finalizat-o, dintr-un motiv foarte simplu. Îmi doresc ca pentru fiecare minister să am cel puțin 2-3 propuneri, iar decizia privind fiecare ministru pe care îl voi propune Parlamentului să fie decizia mea. Pentru o parte dintre membrii viitorului Cabinet discuțiile s-au încheiat, pentru câteva ministere urmează azi și mâine, cel târziu miercuri să finalizez formula de Cabinet”, a declarat Tomac, luni. 

Cum arată, momentan, lista miniștrilor

Eugen Tomac a avut numeroase întâlniri în ultimele zile și mai multe nume pe lista scurtă a posibililor miniștri. Printre aceștia, potrivit informațiilor Digi24, se numără: 

  •  Ministerul Afacerilor Externe - Luca Niculescu;

Niculescu este secretar de stat în MAE și este coordonatorul aderării României la OCDE. Acesta a fost și ambasador la Paris.

  • Ministerul Educației - Sorin Costreie (în prezent consilier prezidențial pe educație și cercetare);
  • Adrian Papahagi - Ministerul Culturii;

Adrian Papahagi a candidat fără succes pentru un mandat de deputat din partea PDL și apoi a ajutat la înființarea PMP. Din 2014 s-a retras din politică.

  • Ministerul Muncii - Lavinia Niculescu (fost secretar general în cadrul Ministerului Economiei, actual secretar general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici) / sau avocata Diana Morar, fost parlamentar PNL, dar și secretar de stat la Ministerul Justiției.
  • Ministerul Dezvoltării - Vladimir Ionaș (sociolog);
  • Ministerul Sănătății - Cătălin Cîrstoiu (managerul Spitalului Universitar București și fost candidat comun al PSD-PNL la Primăria Capitalei în 2024);
  • Ministerul Finanțelor - Bogdan Drăgoi (fost ministru de Finanțe în Guvernul condus Mihai Răzvan Ungureanu)/ Bogdan Glăvan;
  • Ministerul Economiei - Radu Burnete (consilierul președintelui Nicușor Dan pe probleme economice și sociale);
  • Ministerul Apărării - Mihnea Motoc / Dan Neculăescu;
  • Ministerul Energiei - Corina Popescu (fostă directoare Electrica și Transelectrica);
  • Ministerul Transporturilor - Ionuț Mașala (director economic CNAIR);
  • Ministerul Mediului - Doru Dulceață;
  • Ministerul Justiției - Cosmin Soare Filatov (consilier al președintelui Nicușor Dan pe probleme constituționale);

Mai multe nume au fost vehiculate în ultima vreme, iar unele persoane luate în calcul au refuzat. Până miercuri, negocierile continuă, iar lista viitorilor miniștri poate fi modificată. 

Citește și: Tomac, după ce a discutat mai bine de o oră cu liderii PNL: „Plec încrezător de la această întâlnire”. Ce i-a spus lui Bolojan

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...