Eugen Tomac neagă că-și va depune mandatul: Fac apel la vigilență. Avem nevoie să rămânem uniți și concentrați pe același scop

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - PARLAMENT - EURGEN TOMAC - CONSULTARI PARTIDE- 9 IUN
Consultări ale premierului desemnat, la Parlament, cu partidele politice, în vederea constituirii noului Guvern, 9 iunie 2026. Foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Premierul desemnat Eugen Tomac neagă „zvonul” că ar intenționa să-și depună mandatul miercuri și să renunțe la formarea unui Guvern, „în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice”. Tomac spune că este încrezător că votul din Parlament va fi unul favorabil și Guvernul va fi învestit.

„Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul, în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice. Este FALS! Mandatul pe care l-am primit cu onoare și responsabilitate de la președintele Nicușor Dan este să formez Guvernul și, bineînțeles, voi duce această procedură până la votul Parlamentului. E calea firească, în concordanță cu principiile pe care le am”, a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

Premierul desemnat se arată încrezător ca va obține votul Parlamentului.

„Sunt încrezător, totuși, așa cum am afirmat de fiecare dată după consultări, că votul va fi unul favorabil. Toți cei care trâmbițează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei și fac, așadar, apel la vigilență. Avem nevoie, mai mult ca oricând, să rămânem uniți și concentrați pe același scop: formarea Guvernului și obținerea votului de învestitură”, încheie Tomac.

Premierul desemnat a continuat, marţi, seria discuţiilor cu partidele, în vederea obţinerii numărului necesar de voturi pentru învestirea Guvernului. El a ieșit „încrezător” de la întâlnirea cu UDMR, însă declarațiile ulterioare ale lui Kelemen Hunor arată că lucrurile sunt departe de a fi tranșate. PSD a transmis o listă cu cerințe pe care le vrea introduse în viitorul program de guvernare. Eugen Tomac ar urma să depună în Parlament lista finală a miniștrilor, dar și programul de guvernare până vineri, iar săptămâna viitoare să ceară votul aleșilor.

 Tomac a declarat marți seară, după încheierea discuțiilor cu partidele, că va merge în Parlament să ceară votul de încredere în termenele procedurale, în clipa în care va avea acordul partidelor care au rămas să se pronunţe, menţionând că, după finalizarea discuţiilor cu parlamentarii, în cursul zilei de miercuri va solicita o întrevedere cu preşedintele Nicuşor Dan.

„Am avut o nouă discuţie în programul meu pentru ziua de astăzi de dialog cu parlamentarii. Am prezentat priorităţile cabinetului pe care doresc să-l prezint Parlamentului. Am explicat de ce consider că această situaţie prin care trecem poate fi deblocată doar prin învestirea unui guvern format din profesionişti. Sunt pregătit să răspund în continuare tuturor întrebărilor primite din partea membrilor Parlamentului care doresc să discute cu mine. Cred că este obligaţia mea să ofer deschiderea şi timpul necesar pentru a explica de ce România în momentul de faţă are nevoie de soluţia pe care eu o propun, pe care, evident, am acceptat-o cu responsabilitate din partea domnului preşedinte", a afirmat Tomac marţi, după o întâlnire cu parlamentari ai Partidului Oamenilor Tineri.

Întrebat când va fi pregătit să ceară votul de încredere Parlamentului, el a răspuns: „În clipa în care voi avea acordul partidelor politice care au rămas să se pronunţe cu privire la propunerea pe care am formulat-o. Evident că, din acea clipă, voi veni cu un calendar pe care îl voi propune Parlamentului”.

„Faptul că am avut o discuţie consistentă, atât ieri, cât şi în cursul zilei de astăzi şi în orele următoare, cu reprezentanţii tuturor partidelor politice, cu reprezentanţi din grupurile parlamentare, cu deputaţi şi senatori neafiliaţi, care au acceptat invitaţia mea de a avea un dialog, îmi dă speranţa că această poziţie pe care am solicitat-o de a analiza, de a nu respinge oferta pe care am făcut-o, evident că îmi dă speranţă că există perspectivă de a ieşi din această stare de blocare. Şi voi continua şi mâine şi oricât va fi nevoie să lupt pentru constituirea acestei majorităţi necesare pentru învestirea unui nou guvern”, a adăugat premierul desemnat.

Întrebat ce ofertă le-a prezentat partidelor, Tomac a spus: „Oferta de a ieşi din blocajul politic în care suntem în momentul de faţă, urgenţele care apasă asupra statului român cu privire la măsurile pe care trebuie să le luăm, cele ce ţin de relansare economică, de angajamentele internaţionale pe care şi le-a asumat România”.

„Îmi doresc enorm să găsim deschiderea necesară pentru a continua acest dialog şi pentru a primi sprijinul necesar pentru învestirea unui guvern. (...) Voi respecta termenele procedurale prevăzute, astfel încât să mă prezint exact aşa cum trebuie, astfel încât să respectăm toţi paşii pe care îi avem de parcurs în ceea ce priveşte depunerea programului de guvernare şi lista cu cabinetul de miniştri. (...) Nu am discutat cu preşedintele Nicuşor Dan, dar evident că după ce voi încheia seria de discuţii cu toţi parlamentarii cu care am stabilit întrevederi aici, în Parlament, în cursul zilei de mâine voi solicita o întrevedere”, a precizat Tomac.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Ce legătură de rudenie aveau Bonnie Tyler și Catherine Zeta-Jones. Actrița e profund afectată de moartea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume...
Newsweek
Care pensionari au primit deja pensia pe card? Din ce orașe sunt? La ce bănci au cont?
Digi FM
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...