Sari la conținut

Explicațiile liderului PSD cu privire la protocolul cu SRI pe care l-a semnat

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat, jurnaliștilor prezenți la Palatul Parlamentului, în ce a constatat colaborarea între Ministerul Dezvoltării și SRI, în baza protocolului pe care el l-a semnat, în calitate de ministru.

Citiţi şi: Un ministru, probabil, longeviv. Bătălia violentă care se dă în spatele reflectoarelor puse pe şefia DNA

 „Mulțumesc pentru întrebare, să lămurim și această prostie. Deci, în primul rând, este vorba despre un protocol care se referă la cyber security și anume la protecția datelor pe care le utilizează Ministerul Dezvoltării Regionale și instituțiile din subordine, protecția acestor date față de atacurile cibernetice. Și nu vorbim numai de atacurile unui posibil hacker, ci și de atacuri din partea unor entități străine. Este un tip de protocol care, din câte știu eu, s-a încheiat cu toate ministerele. El a fost încheiat înaintea mea, eu doar am semnat revizuirea, dar asta nu înseamnă că nu sunt de acord cu ce s-a făcut înaintea mea”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai susținut că protocolul semnat de el nu s-ar compara cu celelalte protocoale încheiate de SRI.

„Nu are niciun fel de legătură cu toate minciunile spuse (...). Nu se poate compara cu protocoalele secrete semnate între SRI și structuri din Justiție, care sunt încheiate într-un mod ilegal și neconstituțional. Tipul ăsta de protocoale între SRI și instituții publice sunt necesare, dar de aici și până a spune că am colaborat eu cu statul paralelel...”, a mai arătat Dragnea.

Când jurnaliștii îi atrag atenția că este vorba tot de un protocol secret, liderul PSD a răspuns: „Este secret, este secret de serviciu. Eu am vrut să vorbesc despre el acum multe luni de zile, dar am fost sfătuit, fiind vorba de mine, să nu amintesc măcar despre titlul acestui protocol, pentru că fiind secret de serviciu mă putea chema cineva imediat la întrebări. Că, iar, cine știe ce dădeam informații unor puteri străine și eram și eu acuzat de înaltă trădare”.

Dragnea mai spus că „sunt peste o sută și ceva de protocoale” semnate de SRI cu ministere și alte instituții și că „doamna prim-ministru și Secretariatul General al Guvernului ar trebui să facă o analiză serioasă și să vadă care protocoale de genul ăsta nu sunt firești sau nu sunt legale”.

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, sâmbătă seară, că liderul social-democrat Liviu Dragnea ar trebui să iasă public şi să explice de ce a semnat protocolul cu SRI, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale, pentru că altfel „mesajul pe care îl transmite public de multă vreme îşi pierde credibilitatea”.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a precizat, joi seară, că în anul 2007 a fost semnat un protocol de cooperare între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Integrării Europene în problematica prevenirii şi combaterii terorismului, revizuit în anul 2008.

„În anul 2012, ministrul de la acea dată, Eduard Hellvig, a semnat un Protocol de cooperare între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului privind crearea cadrului tematic necesar schimbului de informaţii prin intermediul Sistemului Informatic Integrat, protocol revizuit în anul 2014 şi aplicat până în prezent”, arată MDRAP.

Etichete: PSD

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale