Explicațiile premierului pentru fotografia controversată a noului Cabinet

Data publicării:
prima imagine guvernul ciolos-1

Unii dintre ei pur şi simplu nu se văd în poza de grup, iar încadratura nefericită îi plasează inestetic pe câţiva dintre membrii cabinetului în afara panoului cu însemnele Guvernului. Ochiul atent al utilizatorilor reţelelor de socializare a observat, pe jos, la picioarele miniştrilor, bileţelele care indicau locul pe care trebuiau să-l ocupe demnitarii. Într-un interviu la postul public de radio, premierul Dacian Cioloş a explicat că regulile de protocol au impus această aranjare a miniştrilor, dar că va cere ca fotografia să fie refăcută.

Şi pe mine m-a deranjat când am văzut. Nu mi-am dat seama de aceste lucru când poza a fost făcută. A fost regula de protocol a ministerelor, care le-a dus pe doamne în spate, aşa cum în Parlament, în momentul votului din plen, am fost puțin supărat că doamnele au fost puse în spate și bărbații în față. Mi s-a explicat că asta e regula de protocol, că ministerele se pun în ordine alfabetică. Întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate. Cu prima ocazie cu care îi voi avea pe toți miniștrii la ședința de guvern o să refacem poza și dincolo de orice regulă de protocol, îmi asum această responsabilitate și să punem doamnele în față”, a declarat premierul Dacian Cioloș la RRA.

În această seară, de la ora 20.00, premierul Dacian Cioloş este invitat la Digi24. Priorităţile noului Executiv, obiectivele din programul de guvernare, dar şi viziunea administrativă sunt doar câteva dintre temele ce vor fi discutate în interviul realizat de Luca Niculescu, în emisiunea „Imparţial”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...