Firea și Dragnea, față în față. Informații Digi24 despre oferta pregătită de liderul PSD primarilor

Data actualizării: Data publicării:
firea si dragnea mana in mana 010_DIN_SITE011_ID84560_INQUAM_Photos_Octav_Ganea.jpg.jpg_
sursa foto INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA

Tensiune la cote maxime azi în PSD. Liviu Dragnea şi Gabriela Firea se întâlnesc faţă în faţă după un război de la distanţă, susţinut cu atacuri dintre cele mai dure. Confruntarea directă dintre şeful PSD şi primarul Capitalei a fost cerută public de Gabriela Firea. Cei doi se vor întâlni la reuniunea pe care liderul social-democraţilor o va avea azi cu primarii de municipii, pe tema banilor pe care îi primesc edilii în bugetul de anul acesta.

Actualizare 14:00. Ar putea apărea modificări la cotele din impozitul pe venit care vor fi acordate unităților administrativ-teritoriale. Potrivit informațiilor Digi24, primăriile ar rămâne cu 60% din impozitul pe venit, consiliile județene cu 15%, dar sunt șanse să fie luate 2,5% din fondul de echilibrare pentru localitățile și comunele mai sărace iar această sumă să fie redirecționată către cei 5% pe care Ministerul Finanțelor urmează să-i împartă în mod egal către județe pentru echilibrarea acestora.

Însă, chiar și aceste modificări nu rezolvă problema cheltuielilor sociale, care trebuie suportate în întregime, așa cum a decis Guvernul în proiectul de buget, de către primării. Edilii sunt în continuare nemulțumiți. Impactul acestor cheltuieli sociale se ridică la 4,7 miliarde de lei.

Potrivit informațiilor Digi24, membrii Guvernului împreună cu Liviu Dragnea ar putea veni să le înainteze varianta astfel încât să le acorde 6 milioane de euro. Probabil că acești bani ar putea fi luați din cotele defalcate de TVA.

Dacă domnul Dragnea are bună credință, îi vor adresa rugămintea să renunțe la acest proiect de buget la capitloul Primăria Capitalei și să facă ceea ce a promis în campania electorală: să transfere Centura Capitalei, de la Ministerul Transporturilor-CNAIR – care nu face nimic – către Primăria Capitalei, pentru finalizare. Să transfere metroul de la ministercătre Primăria Capitalei și să nu ne mai blocheze toate proiectele”, a spus Gabriela Firea, înainte de întâlnirea cu Liviu Dragnea.

Ea a săus că „sub nicio formă” nu ia în considerare să plece din PSD și, întrebată dacă se așteaptă să fie exclusă din PSD, ea a răspuns că „se poate întâmpla orice”.


Liviu Dragnea și Gabriela Firea se vor întâlni la ora 14:00 pentru o discuție pe tema bugetului pe anul 2019. Ieri, primarul general al Capitalei a apreciat faptul că se mai organizează o întâlnire pe tema bugetului şi a declarat că se va prezenta la şedinţă, deoarece nu are de ce să fugă.

„Am înţeles că şi-a anunţat prezenţa şi domnul la care aţi făcut referire. Nu îi ştiu programul exact, chiar nu mă ocup cu agenda domniei sale, am depăşit demult nivelul de secretara cuiva, nu că ar fi o ruşine. Eu mă voi prezenta, pentru că nu am de ce să fug”, a spus Firea.

Ședința va fi una tensionată, deoarece primarilor li s-au pus în sarcină toate cheltuielile sociale.

În plus, a fost un schimb de replici dure între cei doi lideri PSD, pornit de această dată de la faptul că a fost tăiata suma de 180 de milioane de euro din bugetul Capitalei.

Dragnea a susținut că bucureștenii nu vor fi afectați pentru că banii vor fi direcționați către primăriile sectoarelor.

Însă, Firea a susținut că Primăria Capitalei și primăriile de sectoare au cheltuieli diferite și a dat ca exemplu transportul în comun, iluminatul și termoficarea și, prin urmare, locuitorii vor di direct afectați.

Gabriela Firea a cerut o dezbatere televizată cu Liviu Dragnea

În ceea ce priveşte liderul PSD, Firea a spus că îl aşteaptă ori într-o conferinţă de presă publică ori într-un studio de televiziune, pe oricare îl alege dumnealui, cu orice moderator preferă, pentru a discuta despre faptul că el spune că bugetul Capitalei a crescut şi de fapt a scăzut.

„Mai mult decât atât, circumstanţă agravantă - am auzit, după comitetul executiv, o declaraţie de genul: 'Nu eu am decis această împărţire de bani, nici Parlamentul şi nici Guvernul, ei au decis între ei'. (...) Cum poate veni preşedintele celui mai mare partid din România, aflat la guvernare, să spună că nu el a decis, nu Guvernul, nu Parlamentul, nu ministerul? Cineva. S-au adunat într-o cameră nişte persoane şi au luat această decizie - domnii primari de sectoare, în speţă cu domnul ministru de Finanţe. (...) Aş putea să spun şi eu, primarul general al Capitalei, împreună cu cinci-şase primari de mari municipii (...) mergem la domnul Teodorovici în birou, semnăm împreună o foaie şi spunem: 'Domnul ministru, noi am decis împreună, am semnat, aşa să fie, cum spunem noi'. Vreau să subliniez situaţia hilară în care ne aflăm, că nici măcar nu a avut bărbăţia politică să recunoască faptul că i-a obligat pe reprezentanţii Ministerului de Finanţe să taie cu barda de la Capitală şi să-i ducem nu ştiu unde aceşti bani”, a declarat Firea.

În opinia sa, a veni în faţa ţării să spui că nu tu ai decis, nu Guvernul, nu Parlamentul, ci nişte persoane particulare, într-un birou, constituie "circumstanţă agravantă" iar instituţiile statului trebuie să se autosesizeze.

„În primul rând, respectivii domni primari (...) nu aveau nicio calitate. Unitate administrativ-teritorială e municipiul Bucureşti, reprezentat de Primăria Capitalei şi CGMB. Domnul ministru de Finanţe a discutat cu reprezentanţi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale, ce n-au putere de asociere decât prin votul şi mandatul CGMB, pe care nu şi l-au luat, că aş fi ştiut, că eram la serviciu”, a adăugat Firea.

Liderii coaliţiei de guvernare PSD - ALDE s-au reunit marţi în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, discuţiile vizând proiectul de buget pe 2019. Discuţiile vor continua însă şi miercuri, fiind invitaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai Asociaţiei Municipiilor din România.

„Mâine îi chemăm pe cei de la Transporturi. (...) Mâine vrem să ne mai întâlnim cu Asociaţia Municipiilor, să mai discutăm şi cu ei. (...) S-ar putea să vină AMR-ul aici. (...) Mâine o să discutăm infrastructura rutieră, feroviară”, au declarat surse politice. 

Sursa: Digi24, Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri