Florin Cîțu: Eugen Teodorovici are imunitate diplomatică acordată de Rusia. Încalcă legea penală

Data actualizării: Data publicării:
colaj teodorovici citu - inquam_fb
Foto: InquamPhotos/Facebook

Senatorul PNL Florin Cîțu a publicat, joi dimineață, informațiile anunțate miercuri la „Jurnalul de seară” prin care îl incriminează pe Eugen Teodorovici. Potrivit senatorului liberal, ministrul Finanțelor din România are imunitate diplomatică acordată de Moscova, nu plătește taxe statului român pentru că este guvernator al Băncii Internaționale de Investiții a Rusiei și, mai mult, încalcă legea penală deoarece nu are voie să ocupe alte funcții remunerate cât timp este membru al Guvernului României.

colaj teodorovici citu - inquam_fb
Eugen Teodorovici și Florin Cîțu. Foto: InquamPhotos/Facebook

Postarea integrală a senatorului Florin Cîțu:

„De ce nu plătește Orlando de la Varadero taxe și impozite în România, Rusia, Ungaria, Vietnam, Cuba, Mongolia etc.

Astăzi despre caracterul penal al faptelor lui Teodorovici. Bineînțeles în legătură cu BII, banca lui Putin.

Vă arăt, cu documentele oficiale, cum a premeditat Orlando de la Varadero, cel cu escală la Moscova, întreaga operațiune BII.

Am lăsat ce era mai important pentru această postare. Judecați și voi dacă nu merită să meargă la pușcărie.

La 1 iulie 2015 a fost semnat de guvernul României protocolul de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia. A fost introdus în ședința de guvern de ministrul finanțelor publice de atunci… ghiciți cine? Oralndo de la Varadero, bineînțeles.

De ce era interesat Orlando să facă asta atunci? Citind protocolul înțelegeți imediat:

1. Reprezentanţii membrilor Băncii în Consiliul guvernatorilor Băncii, precum şi supleanţii lor beneficiază de următoarele privilegii şi imunităţi pe timpul îndeplinirii de către aceştia a obligaţiilor de serviciu pe teritoriul fiecărui stat membru al Băncii:

a) imunitate împotriva urmăririi judiciare şi administrative privind acţiunile întreprinse de către aceştia în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Această imunitate nu se aplică în privinţa răspunderii civile în cazul provocării de daune în accidente rutiere;

b) scutiri vamale privind bagajul personal identice cu cele care se acordă funcţionarilor diplomatici cu rang corespunzător din statul respectiv;

c) scutirea de la plata taxelor şi impozitelor directe privind orice sume băneşti care se plătesc reprezentanţilor sau supleanţilor acestora de către statul membru care i-a desemnat;

d) scutirea de orice obligaţii de stat.

Asta bombă.

Eugen Teodorovici CARE în ACEST moment este guvernator al BII NU este obligat să plătescă nicio taxa și niciun impozit în România. Să dezmintă el public dacă nu este adevărat.

Să fie clar. În timp ce Teodorovici ne cocoșează cu taxe și impozite, persoane fizice și juridice, el nu plătește nimic statului român. Eugen Teodorovici este singurul român care are imunitate de două ori, una de la Parlamentul României și alta de la banca lui Putin.

Dar cum a devenit Orlando guvernator în această bancă? Cu premeditare.

În iulie 2015 a introdus în ședința de Guvern protoculul cu BII.

Foarte important, până în 15 noiembrie 2018 România era reprezentată conform hotărârii nr. 1091/2007 astfel „un secretar de stat și un director general din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, nominalizați prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.” Orlando nu avea NICIO legătură cu BII până acum câteva luni.

Dar, pe 14 noiembrie 2018 Orlando cu escală la Moscova se întâlnea cu președintele BII.

Pe 15 noiembrie 2018, la o zi după întâlnirea cu președintele BII, Guvernul României, la propunerea lui Orlando, aprobă în ședința de guvern hotărârea nr. 921/2018 prin care se SCHIMBĂ reprezentarea României la BII astfel: „Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții este ministrul finanțelor publice, iar supleantul său este o persoană desemnată de ministrul finanțelor publice.”

Mai clar. La o zi după ce se întâlnește cu președintele BII, Orlando se înscăunează guvernator în această bancă. Cu ce l-a convins președintele rus al BII? Salariul? I-a transmis ordinul de la Moscova și Orlando a executat imediat? Așteptăm să ne spună instituțiile statului.

Dar să vedem ce s-a discutat la întâlnirea din 14 noiembrie când Orlando încă nu era guvernator al BII: “The discussion participants paid special attention to key agenda issues of the upcoming first meeting of the IIB Board of Governors to take place în December. În particular, the parties discussed the prospects for the Bank’s headquarters relocation to Budapest and the new IIB Capitalization Program. It was specifically emphasized unanimous support of decisions on these strategic issues by all IIB shareholder states, including România,”

Să recapitulăm. Pe 14 noiembrie Teodorovici se întâlnește cu președintele băncii BII. Teodorovici nu este în conducerea băncii încă DAR discuta agenda întâlnirii de la Varadero din 3-4 decembrie 2018. În ce calitate?? Pe 15 decembrie se autonumește în conducerea băncii pentru a putea PARTICIPA la întâlnirea guvernatorilor de la Varadero, Cuba.

Pleacă în Cuba în perioada 1-4 decembrie, în același timp în care are loc și întâlnirea guvernatorilor BII. Ascunde călătoria în Cuba și aflăm pe surse. Spune că nu a fost la întâlnirea guvernatorilor deși la discuția din 14 noiembrie a discutat agenda întâlnirii de la Varadero și a dat asigurări că România susține mutarea sediului băncii de la Moscova la Budapesta.

De ce nu a zis nimic niciodată public despre faptul că România susține acest off-shore în inima UE? Tot de la Moscova i s-a spus să amâne lista neagră a off-shorurilor în ședința ECOFIN în care a făcut de râs România?

Și nu este tot. Penal este altceva. Eugen Teodorovici nu are voie, conform articolului 71 din Constituție să ocupe funcții remunerate, altele decât în Guvern.

(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.

Asta înseamnă că Teodorovici ÎNCALCĂ LEGEA DIN NOU. De ce? Pentru că poate și nu-i mai este frică de nimeni și de nimic. Instituțiile statului care ar trebui să-i protejeze pe români și interesul național de agenți ai altor state, acum îl protejează pe el.

Îl somez public să prezinte fluturașul de la BII.

#RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniiTrebuieSaStie

P.S. În acest moment Orlando are imunitate diplomatică acordată de Rusia, este imposibil să-l facem să răspundă pentru faptele sale până nu-i dăm jos de la guvernare.

Surse: BII comunicat 14 Noiembrie 2018, Hotărârea nr. 921/2018 pentru stabilirea nivelului de reprezentare a României în Consiliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor Băncii Internaționale de Investiții și în Consiliul Băncii Internaționale de Cooperare Economică, Hotărârea nr. 1091/2007 privind numirea reprezentanților în Consiliul Băncii Internaționale de Colaborare Economică (B.I.C.E.) și în Consiliul Băncii Internaționale de Investiții (B.I.I.), cu sediile la Moscova, Constituția României.”

Citește și

Florin Cîţu acuză: Banca de Investiţii a Rusiei are legătură foarte strânsă cu PSD. De ce are statut special?

Eugen Teodorovici replici dure după acuzaţiile lui Cîţu privind Banca de Investiţii a Rusiei. "Ca să am conflict cu cineva, trebuie să merite"

Rusia își mută o importantă bancă la Budapesta. Ce avantaje extraordinare le oferă angajaților Guvernul Ungariei

Eurodeputat: Legătura dintre poziția lui Teodorovici pe paradisurile fiscale și turneul lui Dăncilă în Orientul Mijlociu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri