Florin Cîțu remarcă „populismul” politicienilor: „Cel mai toxic lucru pe care l-am văzut în această perioadă”

Data actualizării: Data publicării:
florin citu arata cu degetul de la tribuna parlamentului
Premierul Florin Cîțu în Parlament. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Premierul Florin Cîțu a criticat miercuri, în contextul protestelor din ultimele zile, „populismul” politicienilor. Acesta susține că astfel de mesaje „incită la ură și violență”. În mai multe rânduri însă premierul a fost acuzat de PSD pentru retorica populistă. Social democrații i-au reproșat lui Cîțu afirmații precum cele în care îi compara pe cetățenii care se împotrivesc vaccinării și purtării măștii cu teroriștii.

„Cel mai toxic lucru pe care l-am văzut în această perioadă reprezintă populismul politicienilor. Din toate partidele. Nu este momentul să căutăm capital electoral astăzi, iar aceste mesaje populiste care de multe ori incită la ură și la violență nu își au sensul astăzi. Politicienii au campanie în 2024 deci putem să mai așteptăm până atunci”, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, premierul Florin Cîțu.

Despre mesajele populiste ale politicienilor a vorbit și președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu. Acesta le-a reproșat celor de la putere că incită la violențe. 

„Guvernanții incită stradă printr-o serie de declarații. Am văzut liderii puterii care spun că sunt fasciști și teroriși sau că sunt analfabeți. Aceste declarații incită la revoltă”, a spus Vasile Dîncu.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri