Florin Roman: Infirm categoric declarațiile Ralucăi Turcan. Sunt bani de pensii și alocații

Data actualizării: Data publicării:
florin roman tine un document in mana in parlament.
Florin Roman, deputat PNL. Foto: Facebook

Există bani pentru plata pensiilor și a alocațiilor, spune Florin Roman, propus la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: „Infirm categoric declarațiile Ralucăi Turcan. Pun declarația doamnei Turcan pe seama unei supărări excesive”.

Florin Roman afirmă că sunt bani pentru plata pensiilor și alocațiilor. „Ba mai mult, de la 1 ianuarie noul Guvern și-a asumat o serie de creșteri de pensii, alocații, a 13-a indemnizație pentru persoanele cu handicap și acel ajutor de 1.200 de lei pentru cei cu venituri sub 1.600 de lei. Sunt bani pentru că a fost o colectare mai bună și sunt bani pentru că noi am reușit practic să fiscalizăm pentru prima dată cel mai bine sistemul de colectare de la ANAF, iar asta ne ajută să putem onora aceste obligații”, a declarat acesta la Antena 3, potrivit Mediafax.

Florin Roman spune că pune declarația Ralucăi Turcan pe seama faptului că PNL și-a desemnat lista cu miniștrii, iar ea nu mai face parte din noul guvern „și probabil că o fi având o supărare excesivă, altfel e foarte greu să înțeleg. De regulă doamna Turcan își alege destul de bine vorbele”.

La rândul său, Lucian Romașcanu (PSD), propus pentru Ministerul Culturii, a spus că nu e îngrijorat de declarația ministrului interimar al Muncii „pentru că există garanțiile ministrului de Finanțe și ale colegilor care au fost în guvern până acum”.

„În momentul ăsta sunt bani și cred că nu vor fi niciun fel de problemă la construcția bugetului pe anul viitor pentru toate măririle propuse”, adaugă Lucian Romașcanu.

Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, spune că din 26 noiembrie România nu va mai avea bani de pensii și salarii, pentru că fondurile au fost luate de la Ministerul Muncii la rectificarea bugetară. Într-un mesaj trimis pe grupurile interne ale PNL, Turcan îl acuză pe premierul interimar Florin Cîțu că „e dispus să joace la poker până și banii de pensii”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri