Florin Roman (PNL) cere respingerea Codului Administrativ iniţiat de UDMR: Vizează „atingerea obiectivului autonomiei”

florin-roman-facebook
Deputatul PNL Florin Roman. Foto: Facebook

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, solicită includerea pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate a proiectului de lege privind Codul administrativ iniţiat de UDMR, precum şi respingerea acestuia, apreciind că iniţiativa vizează atingerea obiectivului autonomiei.

Deputaţii PNL solicită includerea pe ordinea de zi, sau pe ordinea de zi suplimentară a plx 190/2020, la toate cele patru comisii de raport şi la cele doua comisii de aviz, pentru a fi respins prin vot. Solicităm totodată trimiterea de urgenţă a avizelor şi rapoartelor în plen, pentru a acorda un vot împotriva acestui proiect. O nouă dovadă a înţelegerii dintre PSD şi UDMR, după adoptarea tacită la Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind Autonomia Ţinutului Secuiesc, arată liderul deputaţilor PNL, într-un comunicat citat de Agerpres

Florin Roman adaugă că proiectul, adoptat tacit de Senat, a fost susţinut şi votat de senatorii PSD în comisiile de specialitate, semn că de aceasta dată, acordul PSD a fost unul la vedere, de susţinere pentru proiectul UDMR.

Acesta reprezintă practic un nou Cod Administrativ, rescris în varianta UDMR şi susţinut prin vot de PSD, o nouă dovadă clară că adoptarea tacită a proiectului de lege privind Autonomia Ţinutului Secuiesc nu a fost un simplu accident. Printre altele, proiectul UDMR, adoptat tacit de Senat creează cadrul 'legal' pentru obligativitatea oficializării limbii române, dar şi pentru arborarea drapelului Ungariei sau a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Practic, prin tot soiul de amendamente, UDMR, susţinută de PSD, încearcă atingerea obiectivului autonomiei: dacă înainte se putea folosi limba maghiară, şi subliniez, se putea, acum sunt obligate, şi repet, obligate autorităţile locale să asigure folosirea acestei limbi. Dacă în textul iniţial se prevedea folosirea limbii maghiare doar în administraţia publică locală, acum UDMR, susţinut de PSD transferă obligativitatea folosirii limbii maghiare şi în zona Poliţiei Române. E doar un exemplu despre modul în care acest nou proiect de lege marca UDMR-PSD, încearcă să transpună în practică autonomia de tip Ţinutul Secuiesc, a spus Roman.

El subliniază că PNL respinge categoric orice proiect de lege al UDMR, susţinut de PSD, de enclavizare şi federalizare a României şi cere celor două partide să rupă frăţia intereselor de partid, care nu pot prevala interesului naţional şi constituţional al statului naţional, unitar şi suveran.

Proiectul de lege privind Codul Administrativ a fost iniţiat de către 30 de parlamentari UDMR, fiind adoptat tacit de Senat pe 23 aprilie şi înregistrat pe 29 aprilie la Camera Deputaţilor în vederea dezbaterii. Acesta a fost înregistrat la Senat pe 24 februarie.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate